Chişinău, 1 aug. /MOLDPRES/. Republica Moldova a beneficiat de un suport de 13 milioane de euro din partea Uniunii Europene pentru a putea depăși criza energetică și a crea mecanisme de susținere a populației vulnerabile. Suportul a fost acordat în cadrul programului „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în perioada 2022-2024. Rezultatele programului au fost prezentate astăzi la Chișinău, informează MOLDPRES.
„Moldova a depășit cu succes criza energetică și a folosit-o ca oportunitate pentru a lansa reforme ambițioase în sectorul energetic. Dar, toate acestea nu ar fi fost posibile fără sprijinul major al comunității internaționale, iar programul „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova” a avut un rol esențial în aceste procese de transformare”, a declarat la eveniment ministrul Energiei, Victor Parlicov.
Cu un buget total de 13 milioane de euro, Programul a contribuit la depășirea crizei energetice prin consultanță și crearea Fondului de Reducere a Vulnerabilității Energetice, precum și la mobilizarea resurselor pentru acesta. Astfel, peste 800 mii de familii au primit compensații în factură pentru resursele energetice în anii 2022-2024, când prețurile internaționale la energie au atins cote istorice.
Cu finanțarea Uniunii Europene, cinci spitale raionale, din Florești, Nisporeni, Ștefan Vodă, Cahul și Călărași au fost dotate cu panouri fotovoltaice cu capacitatea totală de 600 kW. Acestea vor produce anual 780 MWh energie electrică verde, vor reduce costurile spitalelor cu peste 20 milioane lei anual și vor diminua emisiile de CO2 cu 437 tone anual.
„Statul care deține energie verde durabilă nu este doar sigur din punct de vedere economic și energetic, ci se bucură și de un nivel ridicat de suveranitate. Acesta este motivul pentru care UE a intervenit în timpul crizei energetice pentru a sprijini Moldova în consolidarea securității energetice. Eforturile Guvernului, însoțite de eficacitatea PNUD, a jucat un rol crucial în atingerea acestei etape”, a spus Solomon Ioannou, Manager de programe în cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.
Reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova, Daniela Gasparikova, a menționat că acest program a jucat un rol esențial în depășirea provocărilor generate de recenta criză energetică. „Călătoria pe care am început-o nu a fost una ușoară. Criza energetică a adus cu ea provocări fără precedent, dar a oferit și o oportunitate unică de a lansa reforme ambițioase în sectorul energetic. Acum putem afirma cu încredere că această oportunitate a fost folosită pe deplin, iar sectorul energetic și-a accelerat transformarea pentru binele oamenilor”, a afirmat Daniela Gasparikova.
Programul a implementat o serie de proiecte-pilot care au contribuit la reducerea consumului de energie în gospodăriile casnice, urmând a fi preluate de Centru Național pentru Energie Durabilă (CNED) și extinse la nivel național. Printre acestea se numără programul „Casa verde”, prin care 219 gospodării casnice vulnerabile din punct de vedere energetic, dintre care 74 case de copii de tip familial, au beneficiat de măsuri de eficientizare energetică a imobilelor sau instalare a panourilor fotovoltaice. În cadrul Programului „Rabla pentru electrocasnice”, 31.838 de gospodării au beneficiat de vouchere pentru becuri LED și 7.246 gospodării și-au schimbat frigiderul, mașina de spălat sau plita electrică veche pe echipamente noi și econome.
De asemenea, în patru blocuri din Chișinău au fost instalate puncte termice individuale și schimbate sistemele de distribuție a căldurii în unele orizontale. Datorită acestor modificări, agentul termic va fi încălzit centralizat și distribuit uniform în toate apartamentele pentru încălzire, permițând reglarea și contorizarea individuală a căldurii în fiecare apartament. Astfel 445 de familii vor plăti cu până la 30% mai puțin pentru căldură.
De asemenea, Programul a dotat cinci instituții de învățământ din țară cu echipamente pentru studii în domeniul energetic.
sursa: Moldpres
Comentarii