Principală Știri Economic

În primele opt luni ale acestui an, încasările la buget au fost cu 12% mai mari faţă de anul trecut

04/09/2024 Economic

Chişinău, 4 sep. /MOLDPRES/. Încasările la Bugetul public național administrate de Serviciul Fiscal de Stat, conform informațiilor operative, au constituit 46,1 miliarde de lei în opt luni ale anului 2024, ceea ce denotă o creștere de circa 4,9 miliarde de lei sau cu 12% în raport cu perioada similară a anului precedent, transmite MOLDPRES.



Astfel, la Bugetul de stat, în opt luni ale anului 2024 s-au încasat circa 18,7 miliarde de lei, ceea ce constituie cu circa 1,1 miliarde de lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023, sau o creștere de 6,0%. 

La Bugetele locale s-au înregistrat încasări în sumă de circa 5,2 miliarde de lei, ceea ce reprezintă cu  circa 674,6 milioane de lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent sau cu 14,8%.

De asemenea, la Bugetul asigurărilor sociale de stat, în perioada menționată, s-au încasat 16,6 miliarde de lei, ceea ce constituie cu circa 2,4 miliarde de lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent, sau o creștere de circa 17,1%.

Totodată, la Fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală s-au acumulat circa 5,6 miliarde de lei, ceea ce constituie cu circa 774,4 milioane de lei mai mult în comparație cu perioada similară a anului 2023 sau cu 16,2%.

sursa: Moldpres




Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!