Principală Granturi Programe și proiecte

Granturi

Granturi de networking pentru organizațiile societății civile din țările Parteneriatului Estic

Granturi de networking pentru organizațiile societății civile din țările Parteneriatului Estic

Organizațiile societății civile (OSC) din statele Parteneriatului Estic — Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina — sunt invitate să aplice pentru granturi dedicate activităților de networking, cu scopul de a iniția noi parteneriate și de a întări colaborările deja existente.

Apelul este lansat în cadrul proiectului „Consolidarea Rezilienței Societății Civile în Parteneriatul Estic” (ERICS-EaP), finanțat de Comisia Europeană și implementat de Transatlantic Foundation, în parteneriat cu programul Black Sea Trust for Regional Cooperation al German Marshall Fund of the United States.

Finanțarea poate fi utilizată pentru o gamă variată de activități de networking, precum dezvoltarea de rețele regionale, cooperarea transfrontalieră, schimbul de bune practici și inițiative de advocacy. Temele abordate pot include promovarea democrației, participarea civică, protecția drepturilor omului, mass-media, combaterea dezinformării, transparența și statul de drept.

Valoarea grantului este de 30.000 de euro, iar perioada maximă de implementare a proiectelor este de 12 luni.

Pentru a fi eligibile, organizațiile trebuie să fie active și, acolo unde este posibil, înregistrate într-una dintre țările Parteneriatului Estic. Proiectele propuse trebuie să reunească organizații din minimum trei state EaP.

Data limită pentru transmiterea aplicațiilor este 13 martie 2026.

Proiectul ERICS-EaP are ca obiectiv sprijinirea dezvoltării unor societăți mai incluzive, reziliente și democratice în regiunea Parteneriatului Estic, prin întărirea capacităților societății civile și implicarea acesteia în procesele de democratizare, reformă și redresare.

Termen limită: 13 martie 2026

 

înapoi
ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×