Principală Știri Politic

60% dintre directivele Uniunii Europene au fost armonizate integral de către Ministerul Finanțelor

28/02/2023 Politic

Chişinău, 28 feb. /MOLDPRES/. Reprezentanții Ministerului Finanțelor au raportat astăzi la Comisia parlamentară economie, buget și finanțe despre progresele înregistrate în procesul de implementare a Acordului de Asociere, precum și despre prioritățile instituției. Potrivit informării prezentate, 60% dintre directivele Uniunii Europene au fost armonizate integral, iar opt au fost transpuse parțial, comunică MOLDPRES.



Prezent la ședință, directorul Serviciului Vamal, Igor Talmazan, s-a referit la punerea în aplicare a noului Cod vamal, precum și la elaborarea și aprobarea regulamentelor de punere în aplicare a noilor prevederi ale acestuia.

La 18 ianuarie curent, Comisia politică externă și integrare europeană a aprobat planul de audieri ale Cancelariei de Stat și ministerelor cu privire la evoluția implementării Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană.

„Ne referim aici la evaluarea cantitativă și calitativă a progreselor realizate până în prezent. Este vorba despre obligațiile de transpunere care reies din acordurile bilaterale cu Uniunea Europeană, precum și din planurile de acțiuni ale Guvernului Republicii Moldova. Scopul este să ne putem conjuga și consolida eforturile comune în accelerarea demersului nostru de integrare europeană”, a menționat președintele Comisiei politică externă și integrare europeană, Doina Gherman.

La 4 martie 2022, R. Moldova a depus oficial cererea de aderare la Uniunea Europeană. Ulterior, Consiliul European a recunoscut perspectiva europeană a Moldovei și a decis să-i acorde statutul de țară candidată pentru aderare la Uniunea Europeană. În acest context, Comisia Europeană a fost invitată să transmită Consiliului European un raport cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute în avizul său din 17 iunie 2022, ca parte a pachetului său periodic de extindere. Consiliul European va decide asupra etapelor următoare o dată ce vor fi îndeplinite toate condițiile.

Foto: Parlament

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×