Principală Știri Politic

Peste 60 la sută din exporturile moldovenești sunt spre piețele europene

03/03/2023 Politic

Chişinău, 3 mar. /MOLDPRES/. La un an de la depunerea cererii de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană, peste 60 la sută din exporturile moldovenești sunt spre piețele europene. Afirmația a fost făcută de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu, în cadrul unui briefing, comunică MOLDPRES.



Șeful diplomației de la Chișinău a menționat că obținerea statului de țară candidat a fost posibilă datorită eforturilor diplomaților și a conducerii țării.

„Este absolut vital pentru țara noastră, pentru societatea noastră să aducem Republica Moldova în Uniunea Europeană și prin acest lucru să păstrăm pacea, calmul și libertatea de pe teritoriul nostru.  Anul trecut am avut împreună cu fostul prim-ministru Natalia Gavrilița și președintele Maia Sandu peste 150 de întrevederi cu omologi și oficiali din diferite țări și instituții. Scopul acestora a fost să convingem țările membre ale UE să susțină procesul de aderare a Moldovei. În acest an am lucrat foarte mult și cu colegii din toate instituțiile de stat, din societatea civilă, din diasporă pentru a răspunde la chestionarele care au fost trimise Chișinăului de Comisia Europeană”, a  spus Popescu.

El a precizat că, în aceste luni, autoritățile de la Chișinău au lucrat cu instituțiile europene pentru a soluționa mai multe probleme și pentru a planifica cu UE, Consiliul Europei și Parlamentul European acțiunile de viitor.

Conform sursei citate, tot datorită UE țară noastră a reușit să facă față crizei energetice, iar mai multe produse autohtone au acces pe piețele europene.

“Anul trecut pe piața UE s-au exportat bunuri în valoare de 2,5 miliarde de dolari, circa 60% din totalul de exporturi ale Republicii Moldova, UE fiind cel mai important partener comercial al țării”, a adăugat Popescu.

Șeful de la MAEIE a menționat că obiectivul principal trasat de actuala conducere este ca Moldova să adere la Uniunea Europeană până în 2030.

sursa: Moldpres

 

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×