Principală Știri Politic

Guvernul a aprobat denunțarea a două acorduri încheiate cu CSI

17/05/2023 Politic

Chişinău, 17 mai /MOLDPRES/. Guvernul a aprobat la ședința de astăzi două proiecte privind denunțarea unor Acorduri încheiate anterior în cadrul Comunității Statelor Independente (CSI), transmite MOLDPRES.



Primul proiect se referă la Acordul cu privire la schimbul de informație în problemele ocrotirii frontierelor exterioare ale statelor membre ale CSI, încheiat la Moscova la 12 aprilie 1996. „Motivele de ordin social, politic și economic, care au servit cândva drept temei pentru întocmirea Acordului, nu mai corespund realităților actuale în domeniul managementului și protecției frontierelor de stat”, a precizat Ministerul Afacerilor Interne într-un comunicat de presă.

După ședința de Guvern, ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco a afirmat că MAI are 39 de acorduri încheiate pe linia specifică de activitate cu CSI. „În urma analizelor, am constatat că zece sunt deja considerate inoportune și a fost declanșată procedura de denunțare a acestora. Este vorba despre unele acorduri cu privire la trupele de grăniceri, la situațiile excepționale cu caracter natural și tehnogen, la reglementarea activității cu privire la frontiera CSI”, a informat Ana Revenco.

Cel de-al doilea proiect aprobat de Guvern vizează denunțarea Acordului privind condițiile generale de livrare a mărfurilor între organizațiile statelor membre ale CSI, încheiat la Kiev la 20 martie 1992.

La începutul acestei săptămâni, președintele Parlamentului Igor Grosu a anunțat că va fi inițiată procedura de retragere a Republicii Moldova din Acordul privind Adunarea Interparlamentară a CSI.

Foto: MAI

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×