Principală Știri Politic

S-au împlinit nouă ani de la semnarea Acordului de Asociere dintre R. Moldova și UE

28/06/2023 Politic

Chişinău, 27 iun. /MOLDPRES/. Republica Moldova marchează astăzi împlinirea a nouă ani de la semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, moment care a deschis noi oportunități și perspective de dezvoltare. Unul dintre principalele avantaje ale Acordului de Asociere este accesul sporit al Republicii Moldova la piața unică europeană, transmite MOLDPRES.



Acordul reprezintă un nou cadru juridic, stabilit pentru avansarea relațiilor dintre Republica Moldova și UE în toate sectoarele de interes. Acesta include crearea unei Zone de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA), care are obiectivul de a stimula integrarea economică și asocierea politică dintre Moldova și Uniunea Europeană

Astfel, în cei nouă ani de la semnarea Acordului, UE și-a consolidat poziția de partener comercial principal al Republicii Moldova, spre piața europeană fiind direcționate circa 63% din exporturile moldovenești în anul 2022, ajungând la 2,6 miliarde de euro. Numărul companiilor exportatoare în UE de asemenea a crescut, acestea reprezentând peste 70 la sută din numărul total de companii exportatoare pe piața comunitară, în special în România, Germania, Italia, Polonia și Cehia.

Prin Acordul de Asociere, Moldova a beneficiat și de sprijin financiar și tehnic din partea UE, cu un impact semnificativ asupra creșterii economice, creării de locuri de muncă și îmbunătățirii calității vieții pentru cetățeni. De-a lungul anilor, Republica Moldova a demonstrat angajamentul său ferm față de valorile europene și a făcut progrese notabile în implementarea Acordului de Asociere, iar UE a dat asigurări că va continua să sprijine Republica Moldova în parcursul său european.

În nouă ani de la semnarea Acordului de Asociere, Republica Moldova a făcut mai mulți pași importanți pe calea apropierii de UE. Astfel, acum un an, țara noastră a obținut statutul de țară candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană. Totodată, autorităților de la Chișinău i-au fost înaintate nouă condiționalități pentru a trece la următoarea etapă - cea a negocierilor, în procesul de integrare europeană.

Acordul de Asociere RM-UE a fost semnat la 27 iunie 2014 și ratificat în plenul Legislativului de la Chișinău pe 2 iulie 2014. Parlamentul European a ratificat Acordul de Asociere în cadrul ședinței plenare din 13 noiembrie 2014, în favoarea ratificării acestuia votând 535 deputați, contra – 94 deputați, s-au abținut – 44 deputați.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×