Principală Știri Politic

Speakerul Igor Grosu: „În regiunea transnistreană se află un grup de aşa-numiţi diplomaţi, activitatea cărora vizează alt domeniu decât cel diplomatic”

06/07/2023 Politic

Chişinău, 6 iul. /MOLDPRES/. În regiunea transnistreană se află un grup de aşa-numiţi diplomaţi, activitatea cărora vizează alt domeniu decât cel diplomatic. Declarația a fost făcută de preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, într-un interviu acordat AGERPRES, transmite MOLDPRES.



În ceea ce priveşte o eventuală expulzare a diplomaţilor din Federaţia Rusă, pe principiul parităţii, oficialul a spus că acest subiect este analizat de cei care pot lua decizii în acest sens.

„Există suficiente cazuri când persoane sub statut de diplomaţi ai Federaţiei Ruse, sosind la Chişinău, repede ajung pe malul stâng al Nistrului, în regiunea transnistriană. Acolo numai de diplomaţie nu se ocupă. Noi ştim despre acest lucru. Acum o să facem o evaluare a volumului de lucru pe care îl au aceștia aici şi o să venim cu o decizie în acest sens”, a spus Igor Grosu.

Acesta a specificat că în regiunea transnistreană „se află un grup de aşa-numiţi diplomaţi, activitatea cărora vizează alt domeniu decât cel diplomatic”. „Ţine de domeniul serviciilor secrete şi va trebui să evaluăm fiecare caz în parte. Da, au mai fost cazuri când s-a refuzat intrarea în ţară a cetăţenilor veniţi din Federaţia Rusă, care nu puteau justifica în mod credibil scopul vizitei în Republica Moldova. Suntem nevoiţi să aplicăm filtre mai speciale, la intrarea în ţară, pentru anumiţi cetăţeni şi pentru un anumit profil de vizitatori. De la începutul invaziei Federaţiei Ruse în Ucraina, cifrele au crescut”, a menționat speakerul.

În acest sens, oficialul a invocat „baze de date cu profilul celor care au luptat sau au un istoric militar şi au fost implicaţi în anumite conflicte militare în Siria, în Crimeea, în Donbas, Ucraina, Africa Centrală, Libia şi în alte ţări”. 

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×