Principală Știri Politic

Concepția de comunicare strategică pentru anii 2024-2028 a fost adoptată de Parlament

22/12/2023 Politic

Chişinău, 22 dec. /MOLDPRES/. Concepția de comunicare strategică și contracarare a dezinformării, a acțiunilor de manipulare a informației și a ingerințelor străine pentru anii 2024-2028 a fost adoptată astăzi de Parlament. Documentul, criticat de opoziția parlamentară, a fost votat de 56 de deputați, comunică MOLDPRES.



Concepția a fost elaborată de Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării. Documentul reprezintă viziunea cu caracter programatic asupra modului în care comunicarea strategică și contracararea dezinformării, a acțiunilor de manipulare a informației și ingerințelor străine vor contribui la îndeplinirea misiunii Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării pe parcursul perioadei 2024-2028.

În document sunt definite interesele naționale, amenințările, riscurile, vulnerabilitățile și direcțiile de acțiune cu scopul asigurării securității și rezilienței naționale. Concepția este aliniată viziunii de guvernare democratică, generatoare de stabilitate, securitate și prosperitate a Republicii Moldova, precum și la demersurile de integrare europeană. Totodată, comunicarea strategică și acțiunile de contracarare a dezinformării, a acțiunilor de manipulare a informației și ingerințelor străine se axează pe mai mulți piloni centrali: integrarea europeană, coeziunea socială, reziliența economică, consolidarea sectorului de apărare și întărirea securității naționale în context național.

Tot la ședința plenară de astăzi a fost votat proiectul de hotărâre privind structura Centrului de Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării. Efectivul-limită al Centrului va fi de 20 de unități. Instituția va fi condusă de un director și un director adjunct.

Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării, creat în acest an, are misiunea de a consolida cooperarea între instituții în lupta împotriva dezinformării, manipulării informațiilor și ingerințelor străine, care prezintă pericol sau pot prejudicia securitatea națională și periclita realizarea intereselor naționale.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×