Principală Știri Politic

O nouă lege privind organizarea Curții Constituționale a fost adoptată de Parlament

11/04/2025 Politic

Parlamentul a adoptat, în lectură finală, proiectul de lege privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Inițiativa legislativă, elaborată de Ministerul Justiției, a fost susținută de 55 de deputați, comunică MOLDPRES.



Noua lege consolidează cadrul normativ al celei mai înalte autorități de jurisdicție constituțională din Republica Moldova, oferindu-i mai multă autonomie și claritate în funcționare.

Actul a fost ajustat în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneția și introduce modificări importante, inclusiv în ceea ce privește regimul de incompatibilități și mecanismele de responsabilizare a judecătorilor constituționali.

Printre principalele prevederi se numără: extinderea cercului de subiecți cu drept de sesizare a Curții Constituționale, incluzând completurile de judecată din cadrul CSJ, curților de apel și judecătoriilor; instituirea controlului a priori al constituționalității tratatelor internaționale; introducerea unui sistem de sancțiuni disciplinare, de la avertisment până la ridicarea mandatului de judecător constituțional, în baza unei hotărâri adoptate cu votul a 2/3 din membrii Curții; instituirea unui test de admisibilitate pentru sesizările adresate Curții, cu criterii clare; impunerea renunțării la calitatea de membru de partid politic înainte de depunerea jurământului de către viitorii judecători.

De asemenea, legea reglementează și mecanismul de completare a vacanței funcției de judecător, în funcție de motivul încetării mandatului: demisie, deces, expirare sau ridicare a mandatului.

Noua lege va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×