Principală Știri Politic

Republica Moldova își aliniază politica externă la sancțiunile internaționale: MAE va avea atribuții decizionale

27/06/2025 Politic

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat în prima lectură un proiect de lege care urmărește clarificarea și eficientizarea mecanismului național de aplicare a măsurilor restrictive internaționale, în special a celor instituite prin acte ale Uniunii Europene, comunică MOLDPRES.



Documentul prevede reglementarea mărfurilor restrictive care au o importanță semnificativă, inclusiv pentru securitatea națională. La fel, proiectul urmărește restricționarea și monitorizarea activității persoanelor juridice deținute sau controlate de către subiecții restricțiilor, precum și perfecționarea unui mecanism de aplicare a măsurilor restrictive în privința mărfurilor strategice.

Potrivit documentului, Ministerul Afacerilor Externe va fi instituția responsabilă de adoptarea deciziei privind alinierea Republicii Moldova la sancțiunile internaționale, după consultarea Prim-ministrului și a altor autorități și instituții publice relevante. În cazuri complexe, subiectul va putea fi examinat în cadrul Consiliului Interinstituțional de Supervizare înainte de adoptarea unei decizii oficiale.

Proiectul mai prevede precizarea listei mărfurilor supuse restricțiilor, stipulând că, dacă măcar o poziție este considerată „marfă strategică”, va fi aplicată procedura specifică acestui tip de bunuri.

De asemenea, documentul propune clarificarea atribuțiilor Serviciului Fiscal de Stat privind blocarea fondurilor și resurselor economice ce aparțin entităților vizate de sancțiuni. Este introdus și un termen-limită pentru implementarea deciziilor emise de Consiliul Interinstituțional de Supervizare, pentru a asigura o aplicare promptă și eficientă a măsurilor restrictive.

Proiectul legislativ, elaborat de un grup de deputați ai Fracțiunii PAS, urmează să fie examinat în lectura a doua. Inițiativa face parte din procesul de racordare a legislației naționale la standardele și practicile Uniunii Europene, în contextul integrării europene a Republicii Moldova.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×