Infractorii care păreau invincibili ajung în fața justiției. Mesajul a fost transmis joi, 25 septembrie, de președinta Maia Sandu, în urma extrădării lui Vladimir Plahotniuc în Republica Moldova, informează MOLDPRES.
Șefa statului a publicat o imagine în care a făcut o paralelă între protestul „împotriva dictaturii și terorii Plahotniuc – Dodon” din 11 iunie 2017 și ziua de astăzi, când a fost extrădat fostul lider al democraților.
„Dacă nu renunți când e greu și continui să lupți - întreaga societate continuă să lupte - până și infractorii care păreau invincibili ajung în fața justiției”, a scris Maia Sandu pe o rețea de socializare.
În ajunul extrădării fostului lider democrat, șefa statului a declarat, în cadrul emisiunii „Interviuri fără protocol”, moderată de Dorin Galben, că reținerea și arestarea lui Vladimir Plahotniuc reprezintă „cel mai important test” pentru justiția moldovenească. Șefa statului a subliniat că sistemul urmează să demonstreze dacă rezistă sau nu tentativelor de corupere.
Fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc, vizat în mai multe dosare penale, a ajuns în această dimineață la Chișinău. Acesta a fost preluat de la aeroport de organele de forță și escortat la Penitenciarul nr. 13, unde urmează să fie plasat într-o celulă separată.
sursa: Moldpres
Comentarii