Principală Știri Politic

Parlamentul ales la 28 septembrie se convoacă în ședința inaugurală

22/10/2025 Politic

Parlamentul ales la 28 septembrie se convoacă astăzi în ședința inaugurală, care va fi condusă de decanul supleant de vârstă, Zinaida Greceanîi. La ședință va participa șefa statului, Maia Sandu, care va ține un discurs, comunică MOLDPRES.



La ședință, care va începe la ora 10:00, vor participa, pe lângă Președinta Republicii Moldova, membrii Curții Constituționale, ai Comisiei Electorale Centrale, precum și reprezentanți ai corpului diplomatic acreditați la Chișinău.

În debutul ședinței, președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, va prezenta raportul privind rezultatele alegerilor și validarea mandatelor deputaților aleși. Din momentul prezentării acestui raport, Parlamentul se consideră legal constituit.

Ulterior, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va adresa un mesaj deputaților din Parlamentul de legislatură a XII-a.

Etapa următoare prevede formarea fracțiunilor parlamentare. Acestea se constituie în termen de 10 zile după constituirea legală a Parlamentului și sunt alcătuite din cel puțin cinci deputați.

Urmează alegerea Președintelui Parlamentului, a vicepreședinților și formarea Biroului permanent. Parlamentul, la propunerea fracțiunilor parlamentare, instituie o comisie pentru efectuarea alegerii Președintelui Parlamentului. Șeful Legislativului, odată ales, preia conducerea lucrărilor plenului.

Învestirea Președintelui Parlamentului are un caracter ceremonial, marcat și prin înmânarea Stindardului Președintelui Parlamentului de către decanul de vârstă supleant. Stindardul este purtat de Garda de Onoare, iar o copie a acestuia este oferită fostului Președinte al Parlamentului.

Ședința va continua cu stabilirea numărului de vicepreședinți ai Parlamentului și alegerea nominală a acestora. Candidaturile sunt înaintate de fracțiunile parlamentare, în conformitate cu reprezentarea politică. Ulterior, se va stabili componența numerică și nominală a Biroului permanent al Parlamentului.

Biroul permanent va decide asupra înființării comisiilor permanente. Numărul comisiilor, denumirea, componența numerică și nominală a fiecărei comisii vor fi stabilite de Parlament, la propunerea Biroului permanent.

În urma scrutinului din 28 septembrie, șase formațiuni politice au depășit pragul electoral și vor accede în Parlament: Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) – 55 de mandate; Blocul Patriotic – 26 de mandate; Blocul Alternativa – opt mandate; Partidul Nostru – șase mandate; Partidul Democrația Acasă – șase mandate.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×