Principală Știri Politic

Igor Grosu: „Moldova este determinată să lucreze conștiincios pentru ca în 2028 să fie gata de aderarea la UE”

28/10/2025 Politic

Republica Moldova este determinată să lucreze conștiincios pentru ca în 2028 să fie gata de aderarea la Uniunea Europeană. Mesajul a fost transmis marți, 28 octombrie, de spicherul, Igor Grosu, în cadrul unei întrevederi cu vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, la Chișinău, transmite MOLDPRES.



Igor Grosu a mulțumit pentru sprijinul oferit de Uniunea Europeană în parcursul european al țării noastre.

„Am mulțumit vicepreședintelui Parlamentului European, Victor Negrescu, pentru toată deschiderea și ajutorul de care se bucură Republica Moldova din partea UE și a Parlamentului European în ultimii ani. E o fereastră de oportunitatea pe care nu avem voie să o ratăm. I-am comunicat domnului vicepreședinte că Moldova este determinată să lucreze conștiincios pentru ca în 2028 să fie gata de aderarea la UE”, a declarat Igor Grosu.

La rândul său, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a apreciat modul democratic și transparent în care s-au desfășurat alegerile parlamentare din luna septembrie, precum și ritmul susținut al reformelor realizate de autoritățile de la Chișinău.

Înaltul oficial a reafirmat sprijinul Parlamentului European pentru deschiderea negocierilor de aderare și pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, se află în aceste zile într-o vizită de lucru la Chișinău.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×