Principală Știri Politic

Republica Moldova se pregătește pentru gestionarea fondurilor europene. Scenariile pentru crearea cadrului instituțional, discutate la o ședință consultativă

06/11/2025 Politic

Republica Moldova se pregătește pentru gestionarea fondurilor europene. Scenariile propuse pentru crearea cadrului instituțional în acest sens au fost discutate în cadrul unei ședințe consultative cu reprezentanții tuturor instituțiilor implicate în Capitolul 22 de negociere - Politica regională și coordonarea instrumentelor structurale, transmite MOLDPRES.



Analiza elaborată de Cancelaria de Stat, cu suportul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și Civitta Moldova, identifică pașii necesari pentru ca instituțiile să fie pregătite să administreze eficient fondurile europene, în perioada de preaderare și postaderare 2028–2034.

Documentul include bune practici din țări precum România, Croația și Polonia și oferă trei scenarii pentru organizarea sistemului de coordonare și management al fondurilor UE.

Potrivit Cancelariei de Stat, următorul pas este stabilirea arhitecturii instituționale și desemnarea structurilor-cheie responsabile de programare, management, control și audit.

La sfârșitul lunii septembrie, Republica Moldova a finalizat procesul de screening bilateral început în iulie 2024. În cadrul exercițiului, experții instituțiilor publice au analizat peste 100.000 de pagini de legislație națională comparativ cu cea a Uniunii Europene.

Totodată, pe 4 noiembrie, Comisia Europeană a adoptat Pachetul anual de extindere, evaluând progresele realizate de statele partenere în ultimele 12 luni pe drumul integrării europene. Documentul menționează că Republica Moldova a înregistrat progrese semnificative, completând etapa de examinare tehnică (screening) și îndeplinind condițiile pentru deschiderea mai multor clustere de negocieri.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×