Principală Știri Economic

BNM: Economia Republicii Moldova a ieșit din zona de stagnare, cu o creștere de 5,2 la sută a PIB-ului în trimestrul III din 2025

13/02/2026 Economic

Economia Republicii Moldova a ieșit din zona de stagnare, înregistrând, în trimestrul III din anul 2025 o accelerare pronunțată a PIB-ului de 5,2% comparativ cu perioada similară din 2024. Datele se conțin în Raportul asupra inflației nr. 1, 2026, publicat astăzi de Banca Națională a Moldovei (BNM), care evidențiază o etapă de consolidare a stabilității prețurilor și semnale clare de revitalizare a economiei naționale, transmite MOLDPRES.



Potrivit documentului, creșterea PIB a fost susținută de sectoare precum agricultura și construcțiile, dar și de o creștere a veniturilor reale ale populației, ceea ce reflectă o consolidare a puterii de cumpărare a cetățenilor.

În același timp, raportul relevă că rata anuală a inflației a arătat semne de revenire în coridorul țintei la finalul anului 2025, când s-a înregistrat un nivel de 6,84% în luna decembrie. În prima lună din acest an, rata inflației a fost de 4,85%. Potrivit BNM, revenirea inflației în intervalul de variație al țintei de 5,0% ± 1,5 puncte procentuale oferă predictibilitate mediului de afaceri și protejează economiile populației.

„Prioritatea BNM este să ofere un mediu economic predictibil, care să devină un teren propice pentru investiții. Reducerea ratei de bază și eliberarea lichidităților în sistemul bancar sunt semnale clare pe care le transmitem investitorilor: Republica Moldova este pe drumul stabilității. Ne dorim ca antreprenorii să aibă curajul de a lansa proiecte noi, beneficiind de costuri de finanțare mai mici”, a declarat guvernatoarea BNM, doamna Anca Dragu.

În primul raport asupra inflației, se mai menționează că mediul internațional rămâne marcat de tensiuni geopolitice, dar sistemul bancar moldovean rămâne solid, cu o lichiditate robustă și o creștere a depozitelor în monedă națională, reflectând încrederea sporită a cetățenilor în stabilitatea financiară a țării.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×