Republica Moldova este premiantă în implementarea reformelor în rândul țărilor candidate la Uniunea Europeană. O spune Comisia Europeană, care a debursat ieri aproape 200 de milioane de euro Republicii Moldova. Afirmațiile au fost făcute de eurodeputatul Siegfried Mureșan, în urma unei întrevederi la Bruxelles cu speakerul Igor Grosu, comunică MOLDPRES.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a evidențiat sprijinul constant oferit de partenerii europeni, în special de europarlamentarii români, cu care a avut o întrevedere la Parlamentul European.
„Republica Moldova are prieteni de încredere în Parlamentul European, iar sprijinul colegilor din România este unul special. România rămâne cel mai important avocat al Republicii Moldova în Uniunea Europeană – un partener pe care știm că ne putem baza”, a declarat Grosu.
Speakerul a precizat că, în această dimineață, a avut discuții cu europarlamentarii români Siegfried Mureșan, Victor Negrescu, Nicolae Ștefănuță, Eugen Tomac, Dan Barna, Cristian Terheș. Discuțiile au vizat pașii următori în procesul de aderare, menținerea ritmului reformelor și consolidarea sprijinului politic necesar.
La rândul său, eurodeputatul Siegfried Mureșan a subliniat progresele înregistrate de Republica Moldova în implementarea reformelor, menționând că sprijinul financiar acordat de Uniunea Europeană vine ca urmare a îndeplinirii a 24 de reforme.
„Acest lucru este posibil deoarece Republica Moldova a îndeplinit condițiile necesare pentru avansarea negocierilor”, a declarat Mureșan.
Totodată, oficialul a remarcat că, în aceeași zi, Consiliul Uniunii Europene a dat undă verde pentru deschiderea negocierilor tehnice de aderare pe toate cele șase clustere.
Eurodeputatul a reiterat că sprijinul Uniunii Europene trebuie să crească odată cu accelerarea procesului de aderare, subliniind că Parlamentul European va continua să susțină autoritățile de la Chișinău în realizarea obiectivelor.

sursa: Moldpres
Comentarii