Consiliul European a adoptat, în cadrul reuniunii desfășurate la Bruxelles în perioada 18-19 martie 2026, o serie de concluzii privind impactul conflictelor din Ucraina și Orientul Mijlociu asupra securității regionale și globale, menționând şi situația Republicii Moldova în contextul contaminării râului Nistru, transmite MOLDPRES.
Liderii Uniunii Europene au condamnat atacurile asupra infrastructurii civile din Ucraina care au cauzat poluarea cursului de apă al Nistrului, principala sursă de apă dulce a Republicii Moldova. Documentul oficial al Consiliului European confirmă disponibilitatea Uniunii de a sprijini autoritățile de la Chișinău prin activarea Mecanismului de Protecție Civilă al UE și salută asistența tehnică oferită deja de statele membre pentru diminuarea impactului ecologic.
Agenda summitului a inclus, de asemenea, analiza tensiunilor din Orientul Mijlociu. Regatul Unit, Franța, Germania, Italia și Olanda, alături de Japonia și Canada, au emis o declarație comună de condamnare a acțiunilor Iranului asupra navelor comerciale și a infrastructurii energetice din zona Golfului, precum și a blocării Strâmtorii Ormuz.
Semnatarii declarației au indicat că perturbarea transportului maritim internațional și escaladarea conflictului în acea regiune pot genera fluctuații pe piețele energetice globale, cu efecte indirecte asupra economiei Republicii Moldova. Statele partenere și-au exprimat intenția de a colabora cu țările producătoare de resurse energetice și de a utiliza rezervele strategice de petrol, sub coordonarea Agenției Internaționale pentru Energie, pentru a stabiliza lanțurile de aprovizionare.
Concluziile adoptate la finalul reuniunii subliniază angajamentul instituțiilor europene de a monitoriza riscurile de securitate, energie și mediu la frontiera estică a Uniunii, în contextul consecințelor directe ale războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei asupra statelor vecine.

sursa: Moldpres
Comentarii