Principală Știri Politic

Hotărârile privind desfășurarea pe 20 octombrie a referendumului republican constituțional și a alegerilor prezidențiale, publicate în Monitorul Oficial

21/05/2024 Politic

Chişinău, 21 mai. /MOLDPRES/. Hotărârea privind desfășurarea referendumului republican constituțional și cea cu privire la stabilirea datei alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova au fost publicate astăzi în Monitorul Oficial. Evenimentele ar urma să fie organizate în ziua de 20 octombrie, transmite MOLDPRES.



Astfel, cetățenii Republicii Moldova vor fi așteptați pe 20 octombrie la urne pentru a alege președintele țării, dar și pentru a participa la un referendum republican constituțional, urmând să răspundă la întrebarea „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.

Ambele hotărâri au intrat în vigoare la data publicării.

Referendumul republican constituțional va fi organizat la inițiativa Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu.

Potrivit legislației electorale, data alegerilor prezidențiale se stabilește prin hotărâre de Parlament, cu cel puțin 60 de zile înainte de ziua alegerilor. De asemenea, scrutinul prezidențial se organizează cu cel mult 90 de zile înainte de data expirării mandatului Președintelui în funcție, dar nu mai târziu de termenul stabilit de Constituție. În acest context, s-a propus ca alegerile prezidențiale să fie organizate pe data de 20 octombrie 2024.

Maia Sandu a depus jurământul de învestire în funcția de Președinte al Republicii Moldova la data de 24 decembrie 2020.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×