Principală Știri Politic

Președinta Maia Sandu: „Chișinăul nu este un impediment în identificarea unei soluții pentru criza din stânga Nistrului”

14/01/2025 Politic

Chişinău, 14 ian. /MOLDPRES/. Pretinsul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a zburat la finele săptămânii trecute la Moscova, de pe Aeroportul Internațional Chișinău. Informația a fost confirmată de șefa statului, Maia Sandu, la finele ședinței Consiliului Suprem de Securitate, comunică MOLDPRES.



Președinta a precizat că era la curent cu această vizită și că vizita a fost permisă pentru a demonstra că nu există impedimente din partea Chișinăului în găsirea unei soluții pentru criza energetică. „Cunosc despre vizita lui Krasnoselski la Moscova. Este încă o dovadă că Chișinăul nu este un impediment în identificarea unei soluții. Ne dorim ca oamenii din stânga Nistrului să aibă cât mai curând curent, căldură, apă. Și dacă această vizită rezolvă problema, nu are decât”, a opinat Maia Sandu.

Șefa statului a reiterat că atât Cabinetul de miniștri, cât și vecinii ucraineni au venit cu diverse soluții pentru a ajuta malul stâng, însă toate au fost respinse. „Gazele rusești nu sunt gratuite, Moldova plătește un preț foarte mare. Repet, noi vom permite ca gazele rusești să ajungă în regiunea transnistreană, deoarece ne dorim ca această criză să se încheie cât mai repede”, a conchis președinta.

Potrivit presei locale, Vadim Krasnoselski a fost la Moscova pe data de 10 ianuarie.

img25000278

sursa: Moldpres

 

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×