Principală Știri Economic

Investițiile în eficiența energetică a clădirilor pot reduce cheltuielile pentru resurse energetice cu circa 120 milioane de lei

01/07/2025 Economic

Peste jumătate de milion de metri pătrați de locuințe vor fi renovați prin intermediul Fondului rezidențial de eficiență energetică (FEERM), lansat de autorități. Ministerul Energiei estimează că investițiile FEERM ar urma să genereze, în perioada 2024-2026, economii cumulative de energie de cel puțin 14 400 tone echivalent petrol, ceea ce va permite reducerea cheltuielilor populației pentru resursele energetice consumate în această perioadă cu cel puțin 120 milioane de lei, informează MOLDPRES.



Totodată, în sectorul public au fost lansate o serie de programe pentru modernizarea energetică a clădirilor publice, inclusiv zeci de spitale, școli și alte instituții de învățământ.

În același timp, Termoelectrica desfășoară un program prin care urmează a fi instalate Puncte Termice Individuale în 88% din blocurile conectate la sistemul centralizat de încălzire, iar 60% din blocurile din Chișinău vor trece la distribuția pe orizontală a agentului termic.

Acțiunile sunt programate în condițiile în care Republica Moldova și-a asumat, în Planul Național Integrat pentru Energie și Climă, obiectivul de a reduce consumul de energie cu 0,8% anual, a eficientiza energetic anual 0,8% din suprafața clădirilor din țară și 3% din spațiile edificiilor în care își desfășoară activitatea autoritățile administrației publice centrale de specialitate.

Reformele în sectorul energetic al Republicii Moldova și programele de eficiență energetică în sectorul rezidențial și cel public, inițiate ca răspuns la criza energetică, au fost prezentate de secretara de stat a Ministerului Energiei, Carolina Novac, care a participat la un Forum dedicat energiei, organizat în Turcia și lansat, în premieră, de Banca Mondială.

Evenimentul a întrunit oficiali din instituții executive, experți și implementatori de proiecte de eficiență energetică și regenerabile din Europa și Asia Centrală.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×