Principală Știri Economic

Votat de Parlament. Reguli europene și cerințe financiare mai stricte pentru societățile de investiții

11/06/2026 Economic

Activitatea societăților de investiții din Republica Moldova urmează să fie reglementată după standarde europene, iar cerințele financiare pentru autorizarea acestora vor deveni mai stricte. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi de Legislativ, comunică MOLDPRES.



Proiectul a fost prezentat în plen de secretara de stat a Ministerului Finanțelor, Elena Grumeza.

„Proiectul a fost elaborat de către Comisia Națională a Pieței Financiare și este promovat pe platforma Ministerului Finanțelor. Acesta are drept scop consolidarea cadrului normativ existent în domeniul firmelor de investiții nebancare, în ceea ce privește activitatea financiară specifică desfășurată de acestea. Proiectul asigură alinierea la Regulamentul UE privind supravegherea prudențială a firmelor de investiții. De asemenea, proiectul asigură alinierea parțială la Regulamentul UE, care stabilește cerințe prudențiale specifice pentru firmele de investiții. Alinierea integrală la acest regulament va fi realizată printr-un act normativ distinct. Este vorba despre un act secundar, un regulament care va fi aprobat prin hotărâre a CNPF. Actele UE menționate nu au fost anterior transpuse în legislația națională printr-un act distinct privind activitatea societăților de investiții. În prezent, acestea sunt reglementate tangențial prin Legea nr. 171 privind piața de capital. La moment, legislația operează cu noțiunea de „societate de investiții”. În noua lege, pentru asigurarea alinierii inclusiv la nivel de terminologie, aceste persoane juridice sunt denumite „firme de investiții”. Ele reprezintă persoane juridice autorizate să presteze servicii profesionale pe piața de capital. Pe scurt, acestea desfășoară activități de intermediere pe piața de capital, iar proiectul de lege prezentat astăzi vine să reglementeze modul în care CNPF, în calitate de autoritate competentă, va asigura supravegherea prudențială a acestor persoane juridice autorizate”, a spus sursa citată.

Oficiala a menționat că în țara noastră activează 12 societăți de investiții licențiate pe piața de capital. Dintre care șapte sunt bănci, care intră sub incidența prevederilor Legii nr. 202 privind activitatea și supravegherea prudențială a băncilor, inclusiv sub aspectul activității desfășurate în calitate de societăți de investiții.

„Respectiv, proiectul de lege vine să reglementeze modul în care vor fi supravegheate din punct de vedere prudențial celelalte cinci firme de investiții nebancare, adică cele care nu sunt bănci. Principalele prevederi ale proiectului de lege se referă, în primul rând, la instituirea unor cerințe de capital mai stricte pentru autorizarea firmelor de investiții. Dacă în prezent, conform prevederilor legii, nivelul capitalului se situează între 50.000 și 300.000 de euro, în funcție de serviciile prestate, potrivit noului proiect de lege, acesta va varia între 75.000 și 750.000 de euro, de asemenea în funcție de serviciile pe care urmează să le presteze firmele de investiții. Un alt aspect important reglementat de proiectul de lege se referă la cerințele de conformitate în ceea ce privește guvernanța corporativă. În esență, proiectul stabilește reguli foarte clare, care urmează să asigure că firmele de investiții sunt suficient de bine capitalizate, sunt administrate corespunzător și pot face față riscurilor inerente activității pe care o desfășoară. Astfel, sunt consolidate garanțiile că eventualele dificultăți financiare ale acestor firme nu vor afecta în mod nejustificat interesele clienților. Sunt impuse cerințe privind guvernanța internă, controlul riscurilor și responsabilitatea managerială. Un alt aspect important reglementat de proiectul de lege este faptul că acesta reorientează modelul de supraveghere a firmelor de investiții de la supravegherea axată pe conformitate la supravegherea bazată pe risc. Totodată, urmărește identificarea timpurie a vulnerabilităților și a deteriorării situației financiare a acestora, precum și adoptarea promptă a măsurilor corective necesare. În baza acestor prevederi, firmele de investiții vor fi clasificate în mici, medii și mari, iar intensitatea măsurilor de supraveghere va depinde de dimensiunea și profilul de risc al acestora. Cu cât firmele își asumă mai multe riscuri, cu atât vor avea obligații mai stricte de conformitate și raportar”, a adăugat secretara de stat.

Ea a precizat că proiectul de lege prevede competențele CNPF de reglementare și supraveghere a activității acestor firme de investiții.

Pentru a evita eventuale perturbări în activitatea companiilor din domeniu, proiectul prevede o perioadă de tranziție care să permită adaptarea graduală la noile cerințe.

În prezent, în Republica Moldova sunt înregistrate 12 societăți de investiții. Majoritatea acestora oferă servicii de executare a ordinelor privind instrumentele financiare și consultanță investițională.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×