Școlile din Republica Moldova ar putea fi gestionate după un nou model administrativ. Ministerul Educației și Cercetării propune reforma „Restart în educație”, care prevede crearea Agențiilor Teritoriale pentru Educație (ATE), structuri ce ar urma să preia o parte dintre atribuțiile actualelor direcții raionale și municipale de educație, transmite MOLDPRES.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, susține că schimbarea este necesară pentru a reduce diferențele dintre localități în ceea ce privește rezultatele elevilor, accesul la servicii educaționale și modul de gestionare a instituțiilor de învățământ.
„Prin această reformă, ne propunem să construim un sistem educațional mai echitabil și mai profesionist. Astăzi, calitatea educației diferă prea mult de la un raion la altul. Noua structură ne va permite să aplicăm uniform standardele de calitate, să consolidăm sprijinul pentru școli și să reducem influența politică asupra unor procese importante precum numirea directorilor sau prioritizarea investițiilor”, a declarat Dan Perciun.
Noile Agenții Teritoriale pentru Educație ar urma să aibă responsabilități precum gestionarea rețelei de școli, organizarea proceselor de selectare și evaluare a directorilor, monitorizarea calității educației, administrarea infrastructurii și a transportului școlar. Totodată, acestea vor coordona măsuri privind incluziunea elevilor, siguranța în instituții și digitalizarea proceselor administrative.
Reforma nu vizează toate nivelurile de educație. Potrivit MEC, grădinițele și activitățile extrașcolare vor rămâne în responsabilitatea autorităților publice locale, iar noul mecanism va fi aplicat în special pentru învățământul general.
Ministerul își argumentează inițiativa prin diferențele mari existente între rezultatele elevilor din diferite regiuni. Datele prezentate de instituție arată că, la evaluarea națională la matematică pentru clasa a IV-a, ponderea elevilor cu rezultate foarte bune variază de la 21,8% în unele raioane până la 50,8% în altele. La examenul de bacalaureat, media generală a candidaților diferă între raioane de la 6,64 până la 7,61.
O altă problemă identificată de minister ține de administrarea instituțiilor și de lipsa de stabilitate în funcțiile de conducere. Potrivit autorităților, în unele cazuri directorii activează perioade îndelungate în regim de interimat, iar deciziile privind concursurile pentru funcții, investițiile sau dezvoltarea rețelei școlare sunt luate diferit de la o regiune la alta.
MEC mai susține că actualele structuri teritoriale se confruntă cu deficit de specialiști, iar uneori un număr redus de angajați trebuie să gestioneze zeci de instituții de învățământ. Prin consolidarea echipelor din cadrul ATE, autoritățile urmăresc să ofere școlilor mai mult sprijin administrativ și să asigure aplicarea acelorași reguli în toate regiunile țării.

sursa: Moldpres
Comentarii