Perspectivele de extindere a exporturilor de vin moldovenesc pe piața chineză și promovarea imaginii Republicii Moldova prin produsele vitivinicole au fost discutate la Shanghai de vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe, care a avut o întrevedere cu distribuitorii oficiali ai vinurilor moldovenești, transmite MOLDPRES.
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi a apreciat eforturile de promovarea a brandului „Vinul Moldovei” în China, subliniind că evoluția pozitivă a exporturilor reflectă calitatea produselor moldovenești.
Reprezentanții companiei au menționat că pe piața chineză au fost comercializate peste 2 milioane de sticle de vin ale unui producător autohton, brandul devenind unul dintre cele mai cunoscute vinuri moldovenești din China. Distribuitorii au remarcat interesul în creștere al consumatorilor chinezi pentru vinurile din Republica Moldova. Compania a dezvoltat o rețea națională de distribuție cu peste 400 de puncte de vânzare offline, inclusiv în centre comerciale, magazine specializate și sectorul HoReCa, iar vinurile sunt promovate și pe principalele platforme online din China.
Părțile au discutat și provocările din procesul de export, precum și oportunitățile de extindere a cooperării economice și comerciale, evidențiind importanța colaborării dintre producătorii moldoveni și partenerii chinezi pentru valorificarea oportunităților oferite de piața asiatică.
Totodată, la moment, compania desfășoară o campanie de promovare a brandului autohton în Shanghai, Chengdu și Shenzhen, prin difuzarea imaginilor și spoturilor video pe clădiri emblematice. Campania, cu o durată de șase luni, urmărește consolidarea notorietății vinurilor moldovenești și poziționarea acestora în segmentul premium al pieței chineze.

sursa: Moldpres
Comentarii