O delegație de deputați din comisiile pentru politică externă din cadrul Consiliului Național și al Consiliului Federal ale Parlamentului Republicii Austria efectuează o vizită în Republica Moldova, în perioada 25–27 mai curent, informează MOLDPRES.
În cadrul vizitei, parlamentarii austrieci vor avea întrevederi cu șefa statului Maia Sandu, speakerul Igor Grosu și cu vicepremierul Mihai Popșoi.
La Parlament sunt programate discuții cu vicepreședinta Legislativului și președinta Comisiei pentru politică externă, Doina Gherman, cu președintele Comisiei pentru integrare europeană, Marcel Spatari, și cu membrii acestor comisii. Discuțiile vor viza consolidarea relațiilor bilaterale, în special dezvoltarea cooperării parlamentare și proiectele implementate în Republica Moldova cu sprijinul Austriei.
După discuții, cele trei președinte ale comisiilor pentru politică externă - Doina Gherman, președinta Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și președinta Comisiei pentru politică externă a Consiliului Național al Austriei, Petra Bayr, precum și vicepreședinta Consiliului Federal al Republicii Austria și președinta Comisiei pentru politică externă a Consiliului Federal, Christine Schwarz-Fuchs - vor susține declarații de presă pe 26 mai, la ora 16:50.
Parlamentarii austrieci vor vizita și mai multe proiecte din raionul Strășeni, implementate cu sprijinul cooperării austriece pentru dezvoltare, în parteneriat cu Uniunea Europeană. Astfel, aceștia vor participa la inaugurarea stației de tratare a apei din localitatea Gălești și vor vizita proiectul de alimentare cu apă din satul Căpriana și de la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”.
De asemenea, delegația austriacă va vizita Centrul de Excelență în Educație Artistică „Ștefan Neaga” și Școala Austriacă din Chișinău.
În Parlamentul Austriei funcționează comisii separate pentru politică externă în fiecare dintre cele două camere parlamentare, acestea având roluri complementare.

sursa: Moldpres
Comentarii