În Republica Moldova a fost lansat un program de granturi destinat sprijinirii inițiativelor de creare și consolidare a lanțurilor valorice în sectorul agroalimentar. Programul dispune de un buget total de 250.000 de euro, fiind finanțat de Uniunea Europeană și adresat întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) organizate în diferite forme asociative, precum cooperative, grupuri de producători, asociații profesionale sau organizații neguvernamentale din domeniul agroalimentar.
Prin acest apel de finanțare sunt susținute proiecte care contribuie la dezvoltarea unor lanțuri valorice agroalimentare durabile. În total, se prevede finanțarea a maximum cinci inițiative, dintre care cel puțin două vor fi acordate structurilor asociative ale IMM-urilor care desfășoară activități economice cu scop comercial. Valoarea maximă a grantului pentru fiecare proiect este de 50.000 de euro, iar termenul limită pentru depunerea dosarelor este 16 martie 2026.
Inițiativa se adresează diferitelor tipuri de structuri asociative care contribuie, prin roluri complementare, la buna funcționare a lanțurilor valorice din agricultură. Organizațiile care desfășoară activități economice pot facilita producția, procesarea și comercializarea în comun a produselor. În același timp, asociațiile profesionale joacă un rol important în coordonarea sectorului, oferind servicii de suport, promovând standarde de calitate, organizând instruiri pentru membri și încurajând cooperarea între actorii implicați în lanțul valoric.
Apelul este deschis structurilor asociative ale IMM-urilor din sectorul agroalimentar, organizate în două categorii principale:
Lotul 1 – Structuri asociative cu scop lucrativ/comercial
Acestea desfășoară activități economice directe și obțin venituri din producție, procesare sau comercializare.
Lotul 2 – Structuri asociative cu scop profesional sau reprezentativ
Aceste organizații oferă servicii de suport, reprezentare, instruire și coordonare sectorială, fără a desfășura activități comerciale directe.
Apelul de finanțare vizează în special dezvoltarea lanțurilor valorice din sectorul semințelor, considerat strategic pentru creșterea productivității agricole, adaptarea la schimbările climatice și reducerea dependenței de importurile de material semincer.
Vor avea prioritate proiectele care vizează:
dezvoltarea lanțurilor valorice pentru producerea, multiplicarea, procesarea și comercializarea semințelor de porumb, sorg, cânepă industrială și culturi de acoperire;
inițiative orientate spre sisteme integrate de producție și agricultură ecologică.
De asemenea, vor fi încurajate proiectele care promovează utilizarea soiurilor rezistente la secetă și inundații, adaptate condițiilor climatice din Republica Moldova.
Pentru a aplica la programul de granturi, este necesar să urmezi câțiva pași:
Consultă Termenii de referință și anexele pentru a verifica eligibilitatea și lista documentelor necesare.
Completează dosarul de aplicare conform instrucțiunilor din documentația oficială.
Depune dosarul complet până la data de 16 martie 2026.
Sectorul agricol din Republica Moldova se confruntă cu multiple provocări structurale, accentuate de efectele schimbărilor climatice. Secetele frecvente, fenomenele meteorologice extreme, degradarea solului și fluctuațiile prețurilor de pe piață afectează stabilitatea economică a mediului rural și securitatea alimentară.
În acest context, consolidarea IMM-urilor din agricultură prin soluții sustenabile și adaptate la schimbările climatice devine o prioritate strategică.
Apelul de finanțare face parte din inițiativa „Team Europe – Sisteme agroalimentare sustenabile”, un proiect finanțat de Uniunea Europeană și Republica Cehă. Programul dispune de un buget total de 8,5 milioane de euro și va fi implementat în perioada 2025–2029 de Agenția Cehă pentru Dezvoltare și Solidarity Fund PL în Moldova, în cooperare cu Centrul Leton de Consultanță și Formare Rurală.
Scopul proiectului este promovarea soluțiilor agricole inteligente din punct de vedere climatic, modernizarea practicilor agricole și alinierea sectorului agroalimentar din Republica Moldova la standardele Uniunii Europene.
![]()