Fundația Est-Europeană lansează o nouă ediție a Programului de granturi „Împuternicirea tinerilor și femeilor”, destinat susținerii organizațiilor de femei și de tineret în implementarea inițiativelor locale de mobilizare civică și advocacy.
În perioada aprilie – septembrie 2025, proiectul a desfășurat un program complex de instruire în domeniul activismului civic, la care au participat 50 de asociații de femei și de tineret. În cadrul actualului apel, pot aplica atât organizațiile care au beneficiat de aceste instruiri, cât și cele care nu au avut posibilitatea să participe.
Nu sunt eligibile organizațiile care au obținut finanțare în cadrul concursului desfășurat între 8 septembrie 2025 și 14 octombrie 2025.
În perioada 1 octombrie 2024 – 30 septembrie 2027, Fundația Est-Europeană, în parteneriat cu Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, Consiliul Național al Tineretului din Moldova și Agenția pentru Dezvoltare Regională din Tiraspol, implementează proiectul „Angajament civic pentru împuternicirea tinerilor și femeilor”, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia.
Proiectul are ca obiectiv principal promovarea egalității de gen și a incluziunii tinerilor în Republica Moldova, prin consolidarea rolului societății civile în procesul de elaborare, implementare și monitorizare a politicilor publice, inclusiv în contextul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.
După etapa de instruire din 2025, proiectul continuă să sprijine organizațiile participante în aplicarea practică a cunoștințelor dobândite, prin oferirea de granturi.
Programul urmărește susținerea organizațiilor de femei și tineret în dezvoltarea și implementarea inițiativelor de mobilizare comunitară și advocacy.
Vor fi acordate 9 granturi pentru proiecte din domeniul activismului civic și implicării comunitare.
În cadrul programului pot fi finanțate inițiative precum:
analiza și planificarea bugetară din perspectiva tinerilor și femeilor;
mobilizarea comunității pentru implicarea în procesele decizionale;
analiza participativă și monitorizarea politicilor publice;
crearea și consolidarea mecanismelor locale de participare (ex. consilii locale, cluburi cetățenești, laboratoare tematice);
organizarea de dezbateri și evenimente privind incluziunea socială;
utilizarea instrumentelor de responsabilizare socială (ex. evaluarea serviciilor publice);
sprijinirea participării femeilor și tinerilor vulnerabili în procesul decizional.
Bugetul proiectului trebuie prezentat în euro și să reflecte clar și realist cheltuielile propuse, corelate cu activitățile descrise.
Vor fi acordate 9 granturi, fiecare în valoare de până la 30.000 EUR. Din această sumă, maximum 5.000 EUR vor fi alocați pentru dezvoltarea capacităților organizaționale.
Durata maximă de implementare a proiectelor este de 16 luni.
Pot aplica organizațiile:
apolitice și nonprofit;
legal înregistrate în Republica Moldova (inclusiv în regiunea transnistreană);
active în domeniul incluziunii tinerilor și egalității de gen;
responsabile direct de implementarea proiectului (nu intermediari).
Nu sunt eligibile proiectele care nu corespund obiectivelor programului, cele cu caracter religios, competițiile sportive, proiectele incomplete sau depuse de organizații neeligibile.
De asemenea, nu vor fi finanțate proiecte de ajutor umanitar, cercetări tehnico-științifice sau inițiative care vizează suport instituțional general.
Proiectele vor fi evaluate de experți independenți și reprezentanți ai donatorilor, în mod obiectiv și echitabil.
Fundația își rezervă dreptul de a nu acorda finanțare dacă propunerile nu îndeplinesc criteriile sau în cazul retragerii fondurilor de către donatori.
Cantitative:
numărul de femei și tineri implicați (cu accent pe grupurile vulnerabile);
numărul de politici analizate;
numărul de instrumente și mecanisme participative utilizate.
Calitative:
originalitatea și inovația propunerii;
relevanța pentru tematica apelului;
sustenabilitatea;
capacitatea de mobilizare și impact asupra grupurilor vulnerabile;
capacitatea de advocacy.
Valoarea finală a grantului va fi stabilită în funcție de complexitatea proiectului și justificarea costurilor.
Proiectele nu pot depăși 16 luni. Fondurile trebuie utilizate exclusiv pentru activitățile aprobate și nu pot acoperi cheltuieli administrative generale, datorii sau beneficii financiare directe pentru organizație sau personal.
Nu sunt eligibile, printre altele:
datorii, penalități, amenzi;
litigii;
achiziții de terenuri sau clădiri;
credite către terți;
salarii pentru funcționari publici;
proiecte axate exclusiv pe burse, conferințe sau cercetare;
inițiative politice, discriminatorii sau religioase.
Dosarul de aplicare trebuie să includă:
formularul standard de aplicare;
bugetul detaliat;
copia statutului și certificatului de înregistrare;
materiale relevante despre activitatea organizației.
Întrebările pot fi transmise la info@eef.md până la 25 martie 2026, cu subiectul „Întrebare concurs de granturi împuternicirea tinerilor și femeilor”.
Propunerile de proiect se trimit la concurs@eef.md, cu subiectul „Concurs de granturi împuternicirea tinerilor și femeilor”.
Termen limită: 6 aprilie 2026.
Pentru mai multe detalii accesează aici.
https://eef.md/media/images/posts/large/concurs-granturi_11169292.jpg