Principală Știri Economic

Statul va oferi credite producătorilor de cereale

29/03/2024 Economic

Chişinău, 28 mar. /MOLDPRES/. În țara noastră va fi creat un mecanism de creditare de urgență a producătorilor de cereale pentru acoperirea cheltuielilor pentru lucrările agricole din această primăvara. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi de Legislativ, comunică MOLDPRES.



Inițiativa legislativă aparține deputatului Partidului Acțiune și Solidaritate, Alexandr Trubca. Potrivit autorului, necesitatea elaborării proiectului de lege rezultă din faptul că, la etapa actuală, producătorii agricoli din sectorul cerealier se confruntă cu un șir de probleme, provocate de factori interni precum seceta din anii precedenți, dar și de cei externi legați de schimbarea căilor logistice din cauza agresiunii militare a Federației Ruse împotriva Ucrainei. Aceste circumstanțe au dus la micșorarea prețurilor la cereale pe piața internațională, la majorarea prețurilor la motorină, fertilizanți, ierbicide, pesticide, dar și la creșterea prețurilor pentru logistica de export.

„În aceste condiții, se constată existența riscului intrării în insolvabilitate a agricultorilor care se ocupă de cultivarea cerealelor și implicit există riscul compromiterii parțiale a procesului de însămânțare din primăvara lui 2024 și respectiv compromiterea parțială a roadei din 2024”, a menționat Trubca.

Proiectul de lege prevede interdicția executării sumelor primite de agricultori de către creditorii acestora pentru acoperirea unor datorii anterioare. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare împreună cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului vor stabili suma, modul de acordare, utilizare și rambursare a creditelor acordate agricultorilor.

sursa: Moldpres




Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!