Principală Știri Social

Specialiștii în protecția drepturilor copilului vor beneficia de instruiri

17/04/2024 Social

Chişinău, 17 apr. /MOLDPRES/. Un program de instruire inițială și continuă pentru pregătirea specialiștilor în protecția drepturilor copilului la nivel național a fost lansat la Chișinău. Acesta vine să asigure implementarea reformei sistemului de asistență socială „Restart”, scopul căreia este îmbunătățirea serviciilor sociale acordate populației, inclusiv prin consolidarea capacităților instituționale și profesionale a personalului din sistem, informează MOLDPRES.



Programul a fost elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) și cuprinde o serie de module în care vor fi abordate subiecte precum: familiarizarea cu legislația și politicile internaționale și locale privind protecția copilului, dezvoltarea abilităților de recunoaștere a semnelor violenței, cunoașterea metodelor de evaluare a riscurilor și de identificare a nevoilor copilului și ale familiilor, precum și dezvoltarea abilităților de consiliere și sprijin primar. Astfel, prin intermediul acestor instruiri, specialiștii își vor consolida cunoștințele și își vor dezvolta abilități esențiale pentru ca să reacționeze prompt și eficient în vederea asigurării interesului superior al copilului.

Secretarul general al MMPS, Alexandru Iacub, a remarcat importanța specialiștilor în protecția copilului. „MMPS și-a propus să fortifice sistemul de asistență socială prin majorarea cu circa 300 a numărului de specialiști la nivel național. Până în prezent, cu sprijinul partenerilor de dezvoltare au fost obținute resurse financiare pentru angajarea a 150 de astfel de specialiști”, a afirmat Alexandru Iacub.

Instruirile sunt organizate cu suportul Fondului ONU pentru Copii (UNICEF), Agenției ONU pentru Refugiați (UNHCR), AO Asociația pentru Abilitarea Copilului și Familiei „AVE Copiii” și organizației de caritate Plan Internațional.

sursa: Moldpres




Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!