Principală Știri Social

Părinții nu vor trebui să achite pentru alimentația elevilor din clasele gimnaziale

05/03/2025 Social

Părinții nu vor trebui să achite nimic pentru programul de alimentație a copiilor din clasele gimnaziale, ce va fi aplicat din 1 septembrie 2025. Precizarea a fost făcută astăzi de premierul Dorin Recean, care a menționat că toate cheltuielile vor fi acoperite de stat. Oficialul a negat informațiile vehiculate în spațiul public privind o eventuală contribuție a părinților, transmite MOLDPRES.



„Președinta Sandu a avut o inițiativă pentru ca să investim mai mult în elevi, în tineri. Astfel, vom asigura, începând cu 1 septembrie 2025, alimentația gratuită pentru elevii din clasele gimnaziale. Până în acest moment, avem asigurată alimentația gratuită pentru elevii din clasele primare, iar de la 1 septembrie, încă 160 de mii de copii din clasele a V-a – a IX-a vor beneficia de alimentație gratuită”, a explicat Dorin Recean.

Premierul a punctat că pentru implementarea acestui proiect va fi nevoie de o sumă de circa 600 mln de lei anual. „Este o investiție importantă de aproximativ 600 mln de lei anual, dar ea va aduce o îmbunătățire a procesului educațional și este totodată o investiție în sănătatea copiilor noștri”, a spus Dorin Recean.

„Au existat mai multe speculații și chiar cineva a mințit în public că părinții vor trebui să acopere parțial aceste cheltuieli. Accentuez, părinții nu vor trebui să achite nimic pentru programul de alimentație pentru copii oferit de Guvern pentru clasele a V-a – a IX-a”, a conchis șeful Guvernului.

Săptămâna trecută, Guvernul a aprobat o inițiativă care prevede că elevii din clasele a V-IX-a din instituțiile publice de învățământ general vor beneficia, începând cu 1 septembrie 2025, de alimentație gratuită. În prezent, de această facilitate au parte circa 135 000 de copii din clasele primare (I-IV), iar din 1 septembrie, numărul total al beneficiarilor va ajunge la aproximativ 295 000 (sau cu 118% mai mult).

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×