Principală Știri Social

Circa 3 300 de moldoveni, care domiciliază în străinătate, beneficiază de pensii în baza Acordurilor internaţionale de securitate socială

26/03/2025 Social

Circa 3 300 de moldoveni, care în prezent domiciliază în străinătate, beneficiază de pensii în baza Acordurilor internaţionale în domeniul securităţii sociale, semnate de Republica Moldova și alte state. Datele au fost oferite pentru MOLDPRES de Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS).



Solicitată de agenție, șefa Direcției generale relații internaționale a CNAS, Iulia Saenco, a menționat că, potrivit datelor oficiale din data de 1 ianuarie 2025, cei mai mulți beneficiari de pensii oferite în baza Acordurilor de securitate socială sunt din Germania – 1 054 de cetățeni, România – 551, Bulgaria – 168, Belarus – 127, Cehia - 134 și Lituania – 90.

„Persoanele pot beneficia de pensii pentru limită de vârstă, pensii de dizabilitate cauzate de afecțiuni generale, pensii și indemnizații pentru dizabilitate în urma accidentelor de muncă sau din cauza unei boli profesionale, precum și pensii de urmaș sau alte prestaţii, stabilite în funcție de prevederile fiecărui acord”, a afirmat Iulia Saenco.

Aceasta a subliniat că, moldovenii, care au activat legal pe teritoriul statului cu care Republica Moldova a semnat un Acord de securitate socială, pot solicita oferirea pensiilor conform legislaţiei statului de domiciliu sau în baza cadrului legal din Republica Moldova. Plata pensiei urmează a fi efectuată lunar sau trimestrial, în funcție de prevederile acordului, pe teritoriul statului în care acesta domiciliază la momentul respectiv.

„Datorită acestor acorduri este creat un cadru de garanții sociale pentru persoanele care activează sau au activat legal în oricare din cele două state. Prestațiile sociale sunt acordate în baza principiului de proporţinalitate. Astfel, instituţia competentă a fiecărui stat calculează şi plăteşte prestaţii proporționale stagiului de cotizare realizat pe teritoriul său. De asemenea, dacă persoana asigurată nu a realizat un stagiu minim de cotizare (de exemplu pentru Republica Moldova acesta constituie 15 ani), atunci poate fi aplicată procedura de totalizare a stagiului de cotizare pentru a deschide dreptul la pensie solicitantului”, a menționat Iulia Saenco.

Până în prezent, Republica Moldova a semnat Acorduri de securitate socială cu 19 state, 18 dintre acestea au intrat în vigoare şi sunt aplicabile. Este vorba de Acorduri în domeniul securităţii sociale semnate între Republica Moldova şi România, Bulgaria, Portugalia, Marele Ducat de Luxemburg, Austria, Estonia, Cehia, Regatul Belgiei, Polonia, Ungaria, Lituania, Germania, Turcia, Belarus, Italia, Grecia, Spania și Letonia.

Totodată, în data de 10 martie curent, a fost semnat Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Franceze în domeniul securității sociale, iar în prezent se negociază Acorduri cu Canada, Confederaţia Elveţiană, Ucraina și Slovacia.

De asemenea, pentru luna mai este planificată prima rundă de negocieri pe marginea Acordului în domeniul securităţii sociale cu Albania. Totodată, în viitorul apropiat se preconizează a fi demarate negocierile cu Slovenia și Croaţia.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×