De astăzi, cetățenii Republicii Moldova pot solicita perfectarea cărților de identitate de tip nou. Primul milion de cărți de identitate vor fi eliberate gratuit persoanelor care solicită actul pentru prima dată, cu termen de perfectare în 20 zile lucrătoare, transmite MOLDPRES.
„De astăzi, putem solicita cărțile de identitate de tip nou! Tocmai ce m-am programat online cu aplicația EVO – simplu, comod și fără stat la coadă, prin serviciul de programare la Agenția Servicii Publice. Noul document este un pas concret spre Moldova Digitală și o Moldovă mai aproape de Uniunea Europeană”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
Cartea de identitate va avea dimensiunea unui card bancar, formatul de 85,6 mm pe 53,98 mm. Aceasta va conține date în format tipărit: denumirea statului emitent, în limbile română și engleză; denumirea actului de identitate, în limbile română și engleză; seria şi numărul; numele și prenumele; sexul; data naşterii; cetăţenia; numărul de identificare de stat al persoanei fizice; data emiterii și autoritatea emitentă; data expirării termenului de valabilitate; imaginea facială; semnătura olografă a titularului, de la vârsta de 14 ani.
Totodată, noua carte de identitate va conține date în format electronic: toate datele din formatul tipărit și din formatul inscripționat; mijloacele semnăturii electronice calificate; datele biometrice ale titularului (imaginea facială și, după caz, imaginile amprentelor digitale).
Cartea de identitate nu va conține informația privind domiciliul și reședința temporară a titularului, ceea ce va permite eliminarea necesității preschimbării acesteia de fiecare dată când titularul își schimbă locul de trai.
Cărțile de identitate vor conține semnătura electronică. Astfel, titularii se vor putea autentifica în sistemele informaționale ale instituțiilor publice pentru a solicita diverse servicii publice electronice (bancare, fiscale, sociale, financiare, educaționale etc.), fără a sta în rând la ghișeu.
Titularii cărților de identitate se vor autentifica în următoarele sisteme informaționale: MSign, MPower, MPass, MNotify, MCabinet, eVMS, e-Raportare, e-Declarație, e-Factura, e-Licențiere, e-Stare Civilă, e-Achiziții, etc. Cetățenii vor putea semna acte, cereri sau declarații oficiale fără a se prezenta la oficiile instituțiilor publice.
În timp, Cărțile de identitate vor dobândi o utilitate extinsă, putând fi utilizate nu doar pentru identificare pe teritoriul Republicii Moldova, ci și ca document de călătorie în țările care le vor recunoaște în acest sens (de exemplu, țările membre ale Uniunii Europene).
Noile cărți de identitate se vor elibera cetățenilor Republicii Moldova, care au împlinit vârsta de 14 ani. La solicitarea reprezentantului legal, actul va putea fi eliberat și înainte de împlinirea vârstei de 14 ani.
Potrivit Agenției Servicii Publice, în prima lună de la lansarea proiectului, cărțile de identitate nu vor putea fi solicitate în regim de urgență. Cetățenilor care vor avea nevoie de o carte de identitate în regim de urgență li se vor elibera cărți de identitate provizorii, care au aceeași valoare juridică ca și un act permanent pe teritoriul Republicii Moldova. Actul de identitate provizoriu va fi eliberat gratuit cetățenilor, la data adresării.
Cetățenii care dețin un buletin de identitate valabil nu sunt obligați să-și perfecteze noua carte de identitate. Buletinele de identitate rămân valabile până la expirarea acestora.
După epuizarea cantității de un milion de cărți de identitate eliberate gratuit, cetățenii vor achita suma de 290 de lei pentru perfectarea actului în termen de 20 zile lucrătoare.

sursa: Moldpres
Comentarii