Activitatea centrelor de tineret din Republica Moldova va fi supusă evaluări la fiecare cinci ani. Procedura este aplicată în premieră în țara noastră și are scopul de a crește calitatea serviciilor oferite tinerilor, transmite MOLDPRES.
Regulile în baza cărora vor fi evaluate centrele de tineret au fost incluse într-o metodologie aprobată astăzi de Guvern. Printre criteriile de care se va ține cont în procesul de evaluare se numără tipurile de servicii și programe pentru tineri, numărul de beneficiari, dar și în ce măsură serviciile corespund nevoilor tinerilor din comunitate.
Secretarul general al Ministerului Educației și Cercetării, Galina Rusu a declarat la ședința Executivului că prin aplicarea noii metodologii, centrele de tineret vor deveni mai atractive, mai bine organizate și mai eficiente.
„Vrem ca tinerii să beneficieze de servicii de calitate, să fie susținuți de profesioniști bine pregătiți și să avem o strategie clară pentru dezvoltarea acestui sector. Este un pas esențial pentru a face centrele de tineret mai moderne, mai sustenabile și mai eficiente”, a menționat Galina Rusu.
Datele Ministerului Educației și Cercetării relevă că în Republica Moldova funcționează 74 de centre de tineret, care sunt frecventate de peste 43 de mii de tineri. Centrele sunt spații de dezvoltare personală și profesională. Aici sunt organizate cursuri, proiecte de voluntariat și inițiative care îi pregătesc pentru viitor.

sursa: Moldpres
Comentarii