Principală Știri Social

O femeie de 69 de ani a fost salvată de pompieri după ce a căzut într-o fântână la Ștefan Vodă

10/04/2025 Social

O intervenție contra cronometru a avut loc marți seara, 9 aprilie, în satul Talmaza, raionul Ștefan Vodă, unde salvatorii au reușit să salveze o femeie de 69 de ani, căzută într-o fântână aflată în propria gospodărie, comunică MOLDPRES.



Solicitată de agenție, ofițerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Puşcaşu, a menționat că apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 19:16. Victima se afla la o adâncime de aproximativ 6 metri, într-o fântână în care stratul de apă era de circa 50 de centimetri.

La fața locului a fost trimis de urgență un echipaj de salvatori din cadrul IGSU Ștefan Vodă. În mai puțin de 10 minute, folosind echipament specializat, salvatorii au reușit să o scoată pe femeie la suprafață. Aceasta era conștientă și a fost preluată imediat de medici, care au transportat-o la spital.

Circumstanțele exacte în care s-a produs incidentul urmează să fie stabilite de organele de drept.

Datele IGSU arată că în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 33 de situații de risc.

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×