Principală Știri Social

Moldova va primi finanțare europeană prin Programul Interreg Europe 2021–2027

29/04/2025 Social

Membrii Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe au aprobat astăzi raportul privind ratificarea Acordului de finanțare dintre Republica Moldova, Comisia Europeană și regiunea Hauts-de-France, în cadrul Programului Interreg Europe 2021–2027 (Interreg VI-C), comunică MOLDPRES.



Acordul, semnat pe 27 decembrie 2024, prevede consolidarea relațiilor Moldovei cu statele membre ale Uniunii Europene și alte țări participante la program, prin cooperare în domeniul dezvoltării regionale.

Programul vizează autorități publice centrale și locale, ONG-uri, instituții de cercetare și învățământ, care vor putea accesa fonduri europene pentru proiecte comune.

Bugetul total al Programului Interreg Europe 2021–2027 este de 395 milioane de euro, sub formă de asistență nerambursabilă. Beneficiarii vor contribui cu o cofinanțare de 20%. Acordul va avea o valabilitate de 15 ani.

Programul are ca obiectiv îmbunătățirea politicilor publice și întărirea cooperării instituționale, fiind structurat pe priorități precum: Europa mai inteligentă, mai verde, mai conectată, mai socială și mai aproape de cetățeni.

Republica Moldova participă și la alte programe de cooperare teritorială, printre care Interreg NEXT Bazinul Mării Negre, Interreg NEXT Regiunea Dunărea și Interreg NEXT România–Republica Moldova.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×