Principală Știri Externe

Kremlinul nu invită niciun şef de stat străin la parada din 9 mai

25/04/2023 Externe

Moscova, 25 apr. /MOLDPRES/. Rusia nu invită niciun şef de stat sau de guvern străin la tradiţionala sa paradă militară din 9 mai, în cel de-al doilea an de război al Kremlinului împotriva Ucrainei, comunică DPA, preluată de Agerpres și MOLDPRES.



"Anul acesta nu au existat invitaţii speciale", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului luni, potrivit agenţiei Interfax.

Doar preşedintele fostei republici sovietice Kârgâzstan, Sadâr Japarov, ar urma să participe la festivităţile care marchează cea de-a 78-a aniversare a victoriei Uniunii Sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial, întrucât oricum se va afla la Moscova într-o vizită de lucru.

Oficial, Kremlinul a justificat absenţa şefilor de stat străini prin faptul că în acest an nu este o aniversare importantă a evenimentelor.

Cu toate acestea, la aniversări similare din trecut, şefi de stat au venit la Moscova pentru a participa la ceremonia din Piaţa Roşie din Moscova, unde peste 10.000 de soldaţi defilează şi sunt expuse echipamente militare pentru această ocazie.

Ruşii au început invazia la scară largă a Ucrainei vecine în februarie 2022.

Anul trecut, la aniversarea din mai, niciun invitat internaţional nu a participat la parada de la Moscova.

În acest an, festivităţile din regiunile aflate în apropierea graniţei şi în peninsula ucraineană Crimeea, care a fost anexată de Rusia, au fost în mare parte anulate din motive de securitate.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×