Principală Știri Cultură

În satul Văleni s-a desfășurat Festivalul Național Folcloric „Dulce floare de salcâm’’

16/05/2023 Cultură

Chişinău, 16 mai. /MOLDPRES/. Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial (CNCPPCI), Primăria satului Văleni şi Secția Cultură Cahul au organizat duminică Festivalul Național Folcloric „Dulce floare de salcâm’’, ediția a X-a, în satul Văleni, raionul Cahul, informează MOLPRES.



În deschiderea evenimentului, președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu a evidențiat contribuția localităților din sudul Republicii Moldova la promovarea tradițiilor. La rândul său, directorul adjunct al CNCPPCI, Grigore Oxente a urat Festivalului, ajuns la a X-a ediție, dăinuire în timp, iar Silvia Știrbeț, Primarul satului Văleni, a salutat prezența oaspeților și susținătorilor Festivalului.

Potrivit organizatorilor, 13 formații folclorice de amatori din R. Moldova și România au încântat publicul spectator cu un program folcloric de primăvară-vară. CNCPPCI a oferit patru diplome şi premii bănești formațiilor cu cel mai original și reprezentativ repertoriu.

Oaspeții au vizitat expozițiile pensiunilor, caselor rurale și ale meșterilor populari din satul Văleni și satele învecinate, au putut procura din produsele culinare locale. Ansamblul „Nunta sovejană”, din comuna Soveja, România, condus de profesoara Florica Macarie și profesorul Constantin Macarie, a prezentat o suită de dansuri tradiționale vrâncene.

Festivalul s-a încheiat cu un recital al interpretei de muzică populară Ioana Căpraru și cu o horă de sărbătoare de la sud. Moderatoarea evenimentului a fost interpreta de folclor și realizatoarea de emisiuni radio Veta Ghimpu-Munteanu.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×