Principală Știri Cultură

O seară a poeziei de dragoste va avea loc la un muzeu din capitală

14/06/2023 Cultură

Chişinău, 14 iun. /MOLDPRES/. Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Oficiul Național al Viei și Vinului, organizează astăzi, la ora 18.00, ediția a III-a a Serilor de poezie de dragoste „Flori de tei deasupra noastră or să cadă…”, informează MOLDPRES.



 

Solicitată de agenție, scriitoarea Maria Șleahtițchi a menționat că Seara de poezie va avea loc la Casa cu tei a Fundației Regale, str. Alexei Mateevici, nr. 79.

Potrivit sursei citate, scriitorii invitați vor citi poezii de dragoste din propria creație și din cea a poeților preferați. ”Evenimentul este organizat în contextul comemorării lui Mihai Eminescu și este dedicat tuturor poeților. DJ BORȘ va decora ritmurile muzicii electronice cu sunetele organice care ne cuprind pretutindeni”, a precizat Maria Șleahtițchi.

La manifestare vor participa scriitorii Vasile Romanciuc, Marcela Benea, Mircea V. Ciobanu, Grigore Chiper, Paula Erizanu, Silvia Goteanschi, Radmila Popovici, Ivan Pilchin, Ioana Isac, Margareta Curtescu, Igor Guzun ș.a.

Prima ediție a Serilor de poezie de dragoste „Flori de tei deasupra noastră or să cadă…” a avut loc în iunie 2021 și s-a desfășurat sub semnul liricii eminesciene. Cea de-a doua ediție, intitulată „Poeţi ieşiţi din CARTIER: de 25 de ani – la patru mâini – cu redactorul de carte Emilian Galaicu-Păun. Vin (,) poezie, muzică & flori de tei – „rânduri, rânduri…”, a avut loc pe 22 iunie 2022 și a fost dedicată lui Emilian Galaicu-Păun și invitaților săi.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×