Principală Știri Oficial

Guvernul a instituit Sistemul Informațional dedicat gestionării autorizațiilor de Agent Economic Autorizat

21/06/2023 Oficial

Chişinău, 21 iun. /MOLDPRES/. Procedura de solicitare și obținere a statutului de agent economic autorizat va fi simplificată, iar timpul, costurile și alte resurse aferente procesului vor fi reduse. Sistemul Informațional de gestionare a autorizației de Agent Economic Autorizat (SI „e-AEO”) a fost instituit de Guvern prin aprobarea Conceptului SI „e-AEO” și a Regulamentului cu privire la organizarea și funcționarea SI „e-AEO”, informează MOLDPRES.



Potrivit Direcţiei comunicare și protocol a Executivului, sistemul va permite vizualizarea istoricului, statutului aplicărilor și statisticilor în timp real, precum și generarea documentelor în format digital, cu posibilitatea de descărcare și imprimare ulterioară. Acesta este destinat pentru formarea resursei informaționale privind operatorii economici autorizați, prezentarea informației autorităților administrației publice, persoanelor fizice și juridice, autorităților vamale ale altor țări în ordinea și modul determinate de legislație.

Documentul aprobat conține și reglementarea expresă a măsurilor de asigurare a protecției și securității informației incluse în sistem, inclusiv metodele de contracarare a pericolelor informaționale. 

SI „e-AEO” este dezvoltat și finanțat cu suportul Programului „Reforme Structurale în Moldova” al Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională.

Republica Moldova este prima țară din regiune care a obținut recunoașterea reciprocă a agenților economici autorizați cu Uniunea Europeană, începând cu 1 noiembrie 2022. În țara noastră sunt certificați 131 de agenți economici cu statut de AEO.

Foto: Guvern

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×