Principală Știri Oficial

Guvernul continuă reforma în sistemul de asistență socială

19/07/2023 Oficial

Chişinău, 19 iul. /MOLDPRES/. Guvernul a aprobat, la inițiativa Ministerului Muncii și Protecției Sociale, proiectul de lege care prevede rectificarea a 19 acte normative, necesare pentru reformarea sistemului de asistență socială „Restart”. Reforma a fost lansată în luna martie a anului curent, cu scopul de a promova respectarea dreptului la protecție și asistență socială a populației vulnerabile din R. Moldova și asigurarea accesului uniform și echitabil al populației la serviciile sociale de calitate, informează MOLDPRES cvu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului.



Documentul aprobat reprezintă un prim pas în implementarea reformei sociale și vizează modificări la Legea cu privire la asigurare obligatorie de asistență medicală, Codul familiei, Legea Fondului de susținere a populației, Legea asistenței sociale, Legea cu privire la serviciile sociale ș.a.

Principalele modificări legislative, prevăzute în proiect, se referă la: 

- instituirea agențiilor teritoriale de asistență socială cu structuri teritoriale de asistență socială; 

- preluarea atribuțiilor în domeniul asistenței sociale de la autoritățile publice locale de nivelul II către agențiile teritoriale de asistență socială; 

- reglementarea rolului Ministerului Muncii și Protecției Sociale în organizarea activității agențiilor teritoriale de asistență socială; 

- instituirea unor măsuri de dezvoltare profesională și consolidarea competențelor profesionale ale personalului din domeniul asistenței sociale, prin reglementarea modului de conferire a gradelor de calificare profesională; 

- reorganizarea modului de finanțare a domeniului de asistență socială; 

- reorganizarea Fondului de susținere a populației; 

- reorganizarea Agenției Naționale de Asistență Socială în Agenția de Gestiune a Serviciilor Sociale cu Specializare Înaltă.

Foto: Guvern 

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×