Principală Știri Regionale

Uzina Metalurgică din Rîbniţa a primit cea mai înaltă distincție pentru realizările în domeniul calității

20/07/2023 Regionale

Chişinău, 20 iul. /MOLDPRES/. Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova a acordat Uzinei Metalurgice “ММЗ” din Rîbnița premiul principal al concursului pentru realizări în domeniul calității produselor și serviciilor - "Zeița Calității". Acest concurs se desfășoară în anul curent pentru a noua oară și își propune să scoată în evidență companiile care au implementat cu succes managementul calității și promovează abordări moderne ale calității, transmite MOLDPRES.



Pentru participarea la concursul „Premiul pentru realizări în domeniul calității produselor și serviciilor”, MMZ a prezentat o bară laminată microaliată cu crom, conform standardelor Uniunii Europene, Americii Latine și Statelor Unite, pentru producerea de sârme de armare.

„Sârmele de armare de mare rezistență sunt pe larg utilizate în construcția de cadre monolitice și pre-asamblate monolit, în structuri pre-tensionate de poduri sau alte construcții inginerești complexe, înlocuind utilizarea armăturii tradiționale din bare. Specialiștii tehnici ai uzinei au soluționat cu succes problemele de selectare a compoziției chimice optime cu microaliere de crom, tehnologiilor de producere a oțelului, laminării și tratamentului termic al barei. A fost pusă la punct o tehnologie stabilă de producție, cercetare și testare a barei laminate și a sârmelor de armare obținute din aceasta”, explică uzina de la Rîbniţa.

Organizatorii afirmă că "Premiul pentru realizări în domeniul calității produselor și serviciilor" este unul dintre cele mai eficiente instrumente de promovare a mărcilor comerciale pe piețele interne și externe. Scopul concursului constă în popularizarea practicilor de succes în mediul de afaceri, familiarizarea consumatorilor cu cele mai bune mărci de pe piața internă și evidențierea companiilor cele mai competitive de pe piața țării.

Foto: MMZ

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×