Principală Știri Oficial

În R. Moldova va fi creată o nouă instituție care va furniza fermierilor servicii de consultanță agricolă

26/07/2023 Oficial

Chişinău, 26 iul. /MOLDPRES/. Fermierii vor avea acces la servicii de consultanță agricolă, iar performanța  economică a afacerilor agricole va fi îmbunătățită. În acest sens, Guvernul a aprobat crearea Centrului de Consiliere Agricolă și Rurală, prin reorganizarea autorității publice „Centrul Metodic pentru Învățământ”, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului.



Noua instituție va fi responsabilă de implementarea politicilor în domeniul consilierii agricole și rurale. 

„Centrul se va focusa pe necesitățile fermierilor și va facilita accesul la informații tehnico-economice, financiare și manageriale. De asemenea, agricultorii vor beneficia de programe de formare și de dezvoltare rurală, iar, în acest scop, vor fi contractați consultanți individuali”, a subliniat viceprim-ministrul Vladimir Bolea. 

Circa 400.000 de dolari vor fi destinați înființării și operaționalizării Centrului - bani obținuți grație Acordului de împrumut semnat dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, pentru implementarea Proiectului ”Investiții, Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură (AGGRI). Prin crearea Centrului, țara noastră sporește nivelul de aliniere la obiectivele generale ale Politicii Agricole Comune și la îndeplinirea cerințelor în procesul de preaderare la Uniunea Europeană.

Foto: Guvern

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×