Principală Știri Externe

Donald Trump a fost pus sub acuzare pentru încercarea de a anula alegerile din 2020

02/08/2023 Externe

Washington, 2 aug. /MOLDPRES/. Fostul preşedinte american Donald Trump a fost inculpat penal pentru că a complotat în scopul anulării înfrângerii sale în alegerile din 2020, transmite digi24.ro, preluat de MOLDPRES.



Potrivit CNN, în cadrul anchetei avocatului special Jack Smith, Trump a fost acuzat de: conspiraţie în vederea fraudării Statelor Unite; conspiraţie în vederea obstrucţionării unei proceduri oficiale; obstrucţionarea şi încercarea de obstrucţionare a unei proceduri oficiale; şi conspiraţie împotriva drepturilor.

El urmează să se prezinte joi la Tribunalul Federal din Washington.

Complotul pentru a anula alegerile din 2020 a spulberat normele prezidenţiale şi a culminat cu un atac fizic de neconceput la Capitoliul SUA, la 6 ianuarie 2021, când Congresul s-a reunit pentru a certifica victoria preşedintelui Joe Biden.

Chiar şi înainte de asta, Trump s-a angajat într-o campanie de presiune fără precedent faţă de lucrătorii electorali şi legislatorii statelor, faţă de oficialii Departamentului de Justiţie şi chiar faţă de propriul său vicepreşedinte pentru a-i convinge să anuleze rezultatele din 2020.

Smith a declarat reporterilor că va solicita un "proces rapid" şi a încurajat membrii publicului să citească actul de acuzare. "Atacul din capitala naţiunii noastre, din 6 ianuarie 2021, a fost un atac fără precedent asupra sediului democraţiei americane şi, aşa cum este descris în rechizitoriu, a fost alimentat de minciuni", a declarat Smith într-o scurtă declaraţie. "Minciuni ale acuzatului care au vizat obstrucţionarea funcţiei fundamentale a procesului de colectare, numărare şi certificare a rezultatelor alegerilor prezidenţiale de către guvernul naţiunii americane", a mai adăugat el.

Foto: aljazeera.com

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×