Principală Știri Externe

Grecia se confruntă cu cel mai mare incendiu înregistrat vreodată în UE

29/08/2023 Externe

Atena, 29 aug. /MOLDPRES/. Grecia se confruntă cu "cel mai mare incendiu înregistrat vreodată în UE", a declarat marţi un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, care a subliniat totodată că cele 27 de ţări membre au mobilizat în prezent aproape jumătate din mijloacele aeriene europene comune, informează AFP, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.



Unsprezece avioane şi un elicopter din flota europeană au fost trimise pentru a ajuta Grecia să lupte împotriva flăcărilor în Parcul Naţional Dadia, situat în nord-estul ţării, alături de 407 pompieri, a declarat acelaşi purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Balasz Ujvari.

Pompierii greci încearcă pentru cea de-a 11-a zi consecutivă să stingă un incendiu care devastează pădurea din acest parc inclus în reţeaua europeană "Natura 2000", cunoscut pentru faptul că adăposteşte numeroase păsări de pradă.

Incendiul se întinde pe un front cu o lungime de aproape 10 kilometri şi "este în continuare în afara controlului", a precizat un purtător de cuvânt al pompierilor eleni.

Grecia s-a confruntat cu numeroase incendii de vegetaţie în această vară, pe care guvernul de la Atena le atribuie schimbărilor climatice.

UE dispune de o flotă de 24 de avioane şi patru elicoptere furnizate de statele membre pentru a lupta împotriva incendiilor din interiorul uniunii şi din ţările vecine.

Ea încearcă să creeze şi o escadrilă aeriană autonomă, finanţată de UE şi compusă din 12 aparate de zbor, care va deveni complet operaţională până în 2030.

"Incendiile au devenit din ce în ce mai grave", a subliniat Balasz Ujvari.

Foto: reuters.com

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×