Principală Știri Cultură

Poetul Mihai Eminescu a fost comemorat la Chișinău la 132 de ani de la trecerea în eternitate

15/06/2021 Cultură

Chişinău, 15 iun. /MOLDPRES/. Poetul Mihai Eminescu a fost comemorat astăzi la Chișinău cu ocazia împlinirii a 132 de ani de la trecerea sa în eternitate, informează MOLDPRES.



Scriitori, oameni de cultură și artă, reprezentanți ai administrației publice centrale și locale și iubitori de poezie au depus în dimineața zilei flori la bustul lui Mihai Eminescu de pe Aleea Clasicilor Literaturii Române din Grădina Publică „Ştefan cel Mare și Sfânt" din Chişinău, după care a urmat un recital literar-muzical.

Solicitat de agenție, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu a menționat că Mihai Eminescu a fost, este și rămâne a fi contemporanul nostru. „El este mereu actual și ne transmite frumuseți artistice nepieritoare, adevăruri modelatoare, care ne demonstrează cine suntem noi în istorie, ce se întâmplă cu valorile noastre umane”, a constatat Arcadie Suceveanu.

În context, vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Teo Chiriac a subliniat că spiritul Eminescu există pretutindeni. ”Opera lui rămâne a fi mereu actuală”, a remarcat Teo Chiriac.

Pe marginea creației clasicului literatorii române au mai vorbit scriitorii Nicolae Popa, Dumitru Apetri, Vitalie Răileanu, doctorul în filologie Galina Anițoi, actrița Ninela Caranfil, iar Viorel Burlacu, Gicu Cimbir ș.a. au interpretat piese pe versurile Luceafărului poeziei noastre.  

Mihai Eminescu, considerat de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română, s-a născut la 15 ianuarie 1850 la Botoşani, România. S-a stins din viață pe 15 iunie 1889. A fost înmormântat la cimitirul Bellu din București. În octombrie 1948, Mihai Eminescu a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×