Kabul, 8 oct. /MOLDPRES/. Peste 2.000 de persoane au murit în urma seismelor violente care s-au produs sâmbătă în vestul Afganistanului, unde au provocat pagube materiale importante, potrivit unui nou bilanţ oficial publicat duminică, informează MOLDPRES cu referire la AFP și Agerpres.
Un seism cu magnitudinea 6,3 a lovit sâmbătă regiunile situate la 30 de kilometri nord-vest de oraşul Herat, fiind urmat de opt replici puternice.
"2.053 de oameni au murit în 13 sate. 1.240 de persoane au fost rănite. 1.320 de case au fost complet distruse", a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului taliban, Zabihullah Mujahid, pe reţeaua de socializare X, citând datele transmise de Agenţia de gestionare a catastrofelor.

sursa: Moldpres
Comentarii