Principală Știri Cultură

Campania națională de promovare a lecturii continuă

16/10/2023 Cultură

Chişinău, 16 oct. /MOLDPRES/. Campania Națională de Promovare a Lecturii ”Cartea deschisă”, lansată de președintele Maia Sandu, este în plină desfășurare. Astfel, în perioada 16-22 octombrie vor continua lecturile și întâlnirile cu cititorii și membrii Cluburilor de lectură din Republica Moldova, informează MOLDPRES.



Potrivit Muzeului Național al Literaturii Române, pe 17 octombrie, un grup de scriitori – Cristian Fulaș (București), Gheorghe Erizanu (Chișinău), Alexandru Bordian (Chișinău), va fi prezent la Gimnaziul Risipeni, raionul Fălești și la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Fălești.

Cel de-al doilea grup de scriitori, alcătuit din Nicolae Leahu (Bălți), Lucia Țurcanu (Chișinău), Mircea V. Ciobanu (Chișinău), în ziua de 19 octombrie, va participa la lecturile și discuțiile de la Liceul Teoretic „Aristotel” din Chișinău. Tot în ziua de 19 octombrie, scriitorii Cassian Maria Spiridon (Iași), Arcadie Suceveanu (Chișinău) și Maria Șleahtițchi (Chișinău) vor participa la întâlnirea cu cititorii de la Liceul Teoretic „Prometeu Prim” din Chișinău și de la Liceul Teoretic „Hyperion” din Durlești.

Campania Națională de Promovare a Lecturii „Cartea deschisă” se desfășoară sub patronajul președintelui Republicii Moldova Maia Sandu și este finanțată de Ministerul Culturii, platforma de implementare fiind Muzeul Național al Literaturii Române din Chișinău.

Proiectul „Lecturi vii: cititori și scriitori” este finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova al Guvernului României și implementat de Institutul pentru Inițiative Culturale și Educaționale.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×