Principală Știri Externe

Rusia a lansat aproape 40 de drone kamikaze Shahed împotriva Ucrainei în noaptea de joi spre vineri

03/11/2023 Externe

Kiev, 3 nov. /MOLDPRES/. Rusia a lansat în noaptea de joi spre vineri un total de 38 de drone kamikaze Shahed de fabricaţie iraniană şi o rachetă aeriană ghidată Kh-59 asupra regiunilor din estul, centrul, sudul şi vestul Ucrainei, au anunţat vineri autorităţile militare ucrainene, comunică MOLDPRES cu referire la EFE și Agerpres.



Conform Unian, 24 dintre drone şi racheta Kh-59 au fost doborâte de apărarea antiaeriană ucraineană, care, cu toate acestea, nu a reuşit să împiedice unele aparate kamikaze să-şi atingă ţintele în mai multe regiuni din Ucraina.

Cel mai afectat a fost oraşul Harkov, din nord-estul ţării. Potrivit poliţiei din regiune, cel puţin zece drone lansate de Rusia au lovit infrastructura civilă, între care o instituţie de învăţământ. Mai multe clădiri rezidenţiale şi administrative au fost avariate.

La Odesa, în sudul Ucrainei, şeful administraţiei militare, Oleg Kiper, a raportat un "impact" asupra unei infrastructuri nespecificate. Apărarea ucraineană a doborât două drone Shahed deasupra regiunii Odesa, a precizat el.

Autorităţi regionale au raportat, de asemenea, explozii în Dnipropetrovsk (centru) şi Hmelniţki (vest).

În discursul adresat joi aseară naţiunii, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reafirmat "încrederea" în victoria Ucrainei în războiul cu Rusia, după ce comandantul şef al armatei, Valeri Zalujnîi, a recunoscut săptămâna aceasta, într-un articol fără precedent, că războiul a intrat într-un impas de care Moscova ar putea să profite, notează EFE.

"Am încredere în voi, la fel ca în 24 februarie"(2022), a spus Zelenski, referindu-se la data la care a început invazia militară rusă, adresându-se soldaţilor săi. "Am încredere că Ucraina va învinge. Aveţi încredere în voi înşivă", a adăugat şeful statului ucrainean.

Zelenski a transmis acest mesaj în contextul în care contraofensiva ucraineană stagnează, iar Rusia şi-a intensificat atacurile în mai multe puncte de pe frontul de est, unde a recâştigat iniţiativa.

În articolul său, publicat în revista britanică The Economist, Zalujnîi avertizează că războiul a intrat într-o fază "poziţională", de uzură, în care nu se pot aştepta manevre rapide.

Generalul Zalujnîi consideră că ruşii vor profita de situaţie pentru a-şi întări forţele şi a subliniat importanţa ca Ucraina să obţină un avantaj tehnologic în detrimentul adversarilor săi pentru a putea continua să lupte cu încredere.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×