Principală Știri Oficial

Proiectul de lege privind efectuarea decontărilor în numerar, aprobat de Guvern

15/11/2023 Oficial

Chişinău, 15 nov. /MOLDPRES/. Guvernul a aprobat proiectul legii privind efectuarea decontărilor în numerar, care prevede norme mai exacte privind circulația numerarului în circuitul economic și orientarea spre efectuarea plăților prin transfer. Acest fapt va asigura creșterea transparenței și securității tranzacțiilor, combaterea evaziunii fiscale și a concurenței neloiale, a relatat agenției MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Executivului. 



Prevederile legii vor fi aplicate persoanelor juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, cu excepția autorităților și instituțiilor publice. Noile condiții vor fi aplicate organizațiilor necomerciale, persoanelor fizice care desfășoară activitate de întreprinzător, reprezentanțelor permanente şi sucursalelor entităților nerezidente.  

Totodată, agenții economici vor putea utiliza nelimitat mijloace bănești în numerar pentru retribuirea muncii și altor plăți generate în temeiul relațiilor de muncă, pentru onorarea obligațiilor aferente creditelor contractate de la entitățile financiare, efectuarea decontărilor cu instituțiile și autoritățile publice, achitarea obligațiilor fiscale, plăților și amenzilor față de bugetul public național.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×