Principală Știri Oficial

Delegația R. Moldova în Comisia Unificată de Control semnalează prezența posturilor ilegale în Zona de Securitate

16/11/2023 Oficial

Chişinău, 16 nov. /MOLDPRES/. Comisia Unificată de Control s-a întrunit astăzi în ședință la Bender. A fost audiat raportul săptămânal al Comandamentului Militar Întrunit cu privire la situația în Zona de Securitate, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare.



S-a constatat prezența posturilor ilegale ale structurilor de forță transnistrene. Faptul demonstrează sfidarea continuă a regimului de securitate stabilit pentru municipiul Bender prin prevederile Acordului din 21 iulie 1992.

În cadrul discuțiilor în Comisie, exponenții Tiraspolului au recunoscut că periodic instalează în Bender posturi mobile formate din așa-ziși „grăniceri”, ignorând principiile misiunii de menținere a păcii pe râul Nistru.

Fiind abordat subiectul montării neautorizate a parapetului metalic pe drumul ce leagă Varnița de Bender, reprezentanții de la Tiraspol au reafirmat că această instalație ar fi destinată siguranței rutiere și nu va fi folosită pentru îngrădirea libertății de circulație.

Delegația Chișinăului în Comisia Unificată de Control și componenta Republicii Moldova în Comandamentul Militar Întrunit vor monitoriza neîntrerupt derularea acestor acțiuni unilaterale pentru a evita apariția noilor focare de tensiune în Zona de Securitate.

Următoarea ședință a Comisiei Unificate de Control este preconizată pentru 23 noiembrie curent.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×